AUTO

BMW sponsorizeaza Oltchim Ramnicu Valcea

Motor AG, cel mai mare dealer BMW din provincie şi al doilea din reţeaua BMW la nivel naţional, după volumul de vânzări, devine sponsor oficial al campioanei României la handbal, Oltchim Râmnicu Vâlcea. Parteneriatul are o durată de un an şi constă în acordarea, de către Motor AG, a cinci autovehicule BMW.
Echipa Oltchim Ramnicu Valcea - BMW Seria 7 740 d xDrive

Una dintre cele cinci maşini, un BMW Seria 7 740d xDrive, urmează să fie condusă de antrenorul Oltchim Râmnicu Vâlcea, Radu Voina, iar celelalte autovehicule BMW oferite de Motor AG vor fi folosite, pe parcursul unui an, pentru transportul oficialilor.

„Motor AG se numără printre dealerii BMW cu cele mai bune performanţe în vânzări şi în service. Ne dorim mereu să fim cei mai buni şi să fim asociaţi cu cei mai buni, iar Oltchim Râmnicu Vâlcea este un lider în domeniul său, fiind mai mult decât o simplă echipă sportivă. Viziunea strategică pe care o are acest club, standardele de lucru şi de antrenament, precum şi facilităţile de care dispun jucătoarele sunt unice în România. Oltchim Râmnicu Vâlcea face performanţă prin standardele înalte pe care le impune, iar noi ne bucurăm să putem susţine echipa în ascensiunea sa.”, a declarat Adrian Prodănel, Director General Motor AG.

În cadrul evenimentului de vineri, 7 octombrie, care a marcat parteneriatul, jurnaliştii şi oaspeţii prezenţi au putut asista la un antrenament oficial al echipei de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea. Antrenamentul a făcut parte din strategia de pregătire înaintea meciului de duminică, cu rusoaicele de la HC Dinamo Volgograd. Acesta va fi primul meci din Champions League jucat de handbalistele române pe teren propriu.

„Suntem onoraţi să primim aprecierea unei companii precum Motor AG, care ne recunoaşte meritele şi ne apreciază eforturile de a deveni şi de a ne menţine lideri. Avem încredere că acest parteneriat va fi benefic pentru ambele părţi mai ales că multe dintre atributele BMW se identifică şi cu domeniul sportului: performanţă, leadership, sportivitate, anduranţă.”, a afirmat Petre Berbecaru, Preşedintele Clubului Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Prin intermediul acestui parteneriat, Motor AG, dealer BMW, va beneficia de expunere media la toate jocurile echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea.

BMW Seria 7 este cea mai sportivă limuzină din segmentul superior. Agilitatea şi performanţele dinamice, definitorii pentru marca BMW, sunt asigurate la 740d de propulsorul de trei litri diesel cu tehnologie TwinPower Turbo care dezvoltă 225 kW/ 306 CP. La aceasta se adaugă, în premieră pentru segment, direcţia integrală (cu bracarea punţii spate pentru mai multă agilitate) sau sistemul inteligent de tracţiune integrală BMW xDrive, singurul care îşi reglează electronic răspunsul, atât pentru optimizarea aderenţei, cât şi pentru un comportament dinamic excelent în viraje. La aceasta se adaugă distribuţia perfectă de mase 50/50 între cele două punţi, sistemul de suspensie avansat care integrează tehnologii precum Dynamic Drive sau amortizoare adaptive.

Exclusivitatea şi confortul sunt asigurate printr-o serie de inovaţii tehnologice, printre care se numără sisteme precum Head-Up Display, Night Vision cu recunoaşterea pietonilor, funcţii extinse de internet, climatizarea cu patru zone, sistemul de control cu display central iDrive sau pachetul de personalizare BMW Individual.

BMW Seria 7 740d este însă şi o referinţă în ceea ce priveşte eficienţa, printr-un consum măsurat conform standardelor UE de numai 7,0 litri la suta de kilometri, în contextul unui sprint 0-100 km/h de numai 6 secunde. La consumul redus, asigurat prin pachetul de tehnologii BMW EfficientDynamics oferit standard, se adaugă costuri de întreţinere gratuite prin pachetul Basic Service Inclusive, de asemenea disponibil în echiparea de bază. Toate acestea înseamnă costuri deosebit de reduse per kilometru pentru utilizarea acestei limuzine exclusive.

Despre Motor AG:
Motor AG, dealer BMW, este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa auto premium la nivel naţional, fiind cel mai mare dealer BMW din provincie, după volumul de vânzări. Aflat într-o permanentă extindere, Motor AG oferă în acest moment servicii complete de vânzare autoturisme noi şi rulate, asistenţă service, asistenţă financiară şi programe de buy-back.

Prin deschiderea, la finalul anului 2008, a unui complex auto la Piteşti, dealerul de maşini de lux Motor AG a reuşit să se impună rapid pe piaţa de profil, dublându-şi vânzările de la an la an. În 2010, Motor AG a înregistrat o creştere de peste 100% a vânzărilor de autoturisme noi şi un plus de 70% în cifra de afaceri, depăşind 50 de milioane RON. La începutul acestui an, cota de piaţă deţinută de companie pe plan local, în judeţul Argeş, atingea 71% pe segmentul auto premium.

Pentru detalii despre parteneriat, vă rugam contactaţi:
Alina Chelu, PR Manager, achelu@golinharris.com; +40 756 045 036.

Pentru informaţii despre Motor AG, vă rugăm contactaţi:
Agatha Bejan, Marketing Manager, agatha.bejan@motorag.ro; +40 733 733 300

Pentru detalii legate de BMW, vă rugăm contactaţi:
Alexandru Seremet, Corporate Communications BMW Group România:
Alexandru.Seremet@partner.bmwgroup.com; +40723 720 719.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *