Evenimente

B’ESTFEST – evenimentul turistic al anului 2008!

Saptamana trecuta, B’ESTFEST a fost declarat „Evenimentul turistic al anului 2008” in cadrul galei “Superlativele turismului romanesc”, desfasurata la Gura Humorului si organizata de Consiliul Judetean Suceava, revista Vacante & Calatorii si Fundatia Amfiteatru, in colaborare cu Ministerul Turismului.

Gala de decernare a premiilor a avut loc in cadrul simpozionului „Redescopera Romania – Superlativele turismului romanesc”,  eveniment ce a atras printre participanti numerosi agenti economici, operatori de turism precum si reprezentanti ai institutiilor publice. Alaturi de premierea celor mai bune idei si proiecte turistice ale anului 2008, evenimentul a gazduit si o serie de discutii privind dezvoltarea turismului la nivel national, atat cel cultural, cat si cel montan, litoral sau balnear.

„Consideram ca B’ESTFEST reprezinta o investitie eficienta in dezvoltarea turismului si a economiei, cu un impact social si cultural major asupra comunitatii. Pana acum am avut spectatori atat din Bucuresti si din tara, cat si din afara Romaniei, din Bulgaria, Ungaria, Moldova, Germania, Marea Britanie, Franta, S.U.A., Canada si chiar Australia. Noi vedem in B’ESTFEST un catalizator al turismului cultural, ce contribuie la dezvoltarea identitatii locale, promovarea valorilor nationale si a interschimbului cultural. Incepand cu editia din acest an ne vom concentra si mai mult eforturile in atragerea de spectatori straini, scopul fiind acela de a oferi Romaniei si Bucurestiului nu doar un festival muzical de succes, ci si un adevarat punct de atractie turistica pe harta culturala internationala” a declarat Laura Coroianu, director executiv Emagic.

In luna iulie 2009 va avea loc cea de-a treia editie B’ESTFEST, primele nume confirmate fiind Iggy and The Stooges si Motorhead, precum si Manowar, la B’ESTFEST AFTERSHOCK.. Abonamentele B’ESTFEST si biletele pentru AFTERSHOCK pot fi achizitionate din reteaua magazinelor Diverta si on-line, de pe siteul www.myticket.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *