FILME

Avanpostul (The Outpost) – sezonul 3

Sezonul trei al serialului Avanpostul (The Outpost) are premiera pe 17 iulie, sâmbăta, de la 20:00, la DIVA.


Vara vine cu un nou sezon al serialului Avanpostul, o producție fantasy îndrăgită de fani. Sezonul trei o readuce în atenția publicului pe Jessica Green, în rolul lui Talon, singura supraviețuitoare a clanului Blackbloods. În noul sezon ea este trădată de propriul neam și încearcă să îmbine propria moștenire și viața alături de prietenii ei, oamenii.

Pe măsură ce află mai multe despre moștenirea ei genetică, Talon trebuie să distingă adevărul de iluzii și să rezolve un mister din cultura sa. Noul sezon aduce noi personaje și provocări, chiar și o maladie misterioasă care pune stăpânire pe avanpost. Deasemena, noile episoade vor dezvălui dacă între Talon și Garrett poate exista mai mult decât camaraderie.

În cadrul unui interviu pe platourile de filmare, Jessica Green a declarat: ”Sunt fericită că acest sezon publicul va vedea o nouă față a lui Talon. Mereu a părut mai rece, dar acum este descoperită și o latură mai caldă a ei. Este diferită și desfășurarea acțiunii și povestea și scenele de luptă. Cele mai bune de până acum!”.

Filmările acestui sezon au avut loc în Serbia, în plină pandemie, și au avut parte chiar și de o întrerupere, fiind reluate în mai 2020. Actorii și echipa internațională de producție au fost testați zilnic, iar pe platouri au fost implementate toate protocoalele de siguranță.

Serile de sâmbătă aduc pe micile ecrane fantezia și acțiune de legendă în noul sezon din Avanpostul, din 17 iulie, la DIVA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *