ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti organizează, în perioada 30 aprilie – 25 septembrie, Stagiunea Muzicală Estivală. Vă invităm la fiecare sfârşit de săptămână între orele 11.00 şi 13.00, în Grădina Cişmigiu, să ascultaţi muzică de promenadă.
În cei zece ani de când răsună vara în foişorul din Cişmigiu, concertele Stagiunii Muzicale Estivale au devenit un eveniment aşteptat cu interes de iubitorii recitalurilor de estradă. Publicul prezent se relaxează pe băncile din jurul chioşcului, uneori fredonează, câteodată dansează şi de fiecare dată aplaudă.
Sâmbătă, 2 iulie, formaţia Clasic Band va susţine un recital de muzică uşoară, de film şi jazz. Duminică, 3 iulie, instrumentiştii de la Trompeten Echo vor urca pe scenă cu ritmuri de vals, polcă, tango şi rumba, prezentând o selecţie de muzică clasică şi prelucrări după muzica populară.
În următorul sfârşit de săptămână, pe 9 şi 10 iulie, îi veţi întâlni pe cei de la Karpaten cu muzică tradiţională germană (valsuri, marşuri, polci) şi respectiv Cvartetul Anima, ce va prezenta muzică clasică, muzica ambientală, muzică de film şi piese prelucrate din folclor.
Pe 16 şi 17 iulie, va urca pe scena formaţia Brass Quintet, alături de mezzosoprana Claudia Măru-Hanghiuc cu un spectacol de excepţie, bazat pe un repertoriu clasic, preclasic, romantic şi contemporan, iar duminică Angely’s va încânta publicul cu muzică pop, rock, swing şi latino.
Zilele de 23 şi 24 iulie, vor aduce pe scena din chioşc formaţiile de instrumentişti Brass Orchestra şi Polyphonic.
Ultimul sfărşit de săptămână din luna iulie, aduce pentru cei prezenţi în parc pe 30 şi 31 iulie formaţia Tudoran Band şi Brass Quintet.
Seria de concerte începută în luna florilor va continua şi în august şi septembrie. Vă invităm cu drag la momentele estivale de relaxare şi încântare din inima Bucureştiului, în Parcul Cişmigiu.
Pentru detalii despre programul săptămânal al evenimentului, vizitaţi site-ul www.arcub.ro.