Concerte

Aplicație care te ajută să intuiești tendințele de vot la Eurovision

Fiecare ediție a competiției muzicale Eurovision a atras după sine o serie de mici rivalități și discuții pe tema voturilor acordate pe criterii subiective, în special legate de vecinătatea dintre țările participante. Pentru a oferi o perspectivă obiectivă și analitică asupra competiției, Plaut Consulting România și Qlik, unul dintre cei mai importanți producători de aplicații personalizate de Business Intelligence din lume, prezintă QlikView Eurovisionizer, o aplicație dedicată fanilor Eurovision care își doresc să acceseze informații detaliate legate de toate edițiile de până acum, începând cu cea din 1956.

În ajunul competiției Eurovision de anul acesta, care va avea loc sâmbâtă, 10 mai, în Copenhaga, Danemarca, QlikView Eurovisionizer le permite utilizatorilor să acceseze atât date legate de istoricul și clasamentul melodiilor înscrise de fiecare țară, cât și punctajele acordate de acestea de-a lungul anilor. Ușor de utilizat, aplicația este disponibilă în 8 limbi și poate constitui un mod amuzant de a vedea cât de simplu se pot analiza date pentru a obține informații esențiale. Utilizatorii pot alege ce țări participante își doresc să analizeze, având apoi opțiunea de a compara scoruri și rezultate pentru a vedea care sunt tendințele de vot.
„În fiecare an, Eurovision este urmărit cu sufletul la gură de întregul continent, stârnind mândria națională și spiritul competitiv al fiecărei țări participante”, a declarat Robert Novak, Managing Director al Plaut Consulting Romania, partener teritorial exclusiv al Qlik. „Cu QlikView Eurovisionizer ne dorim să oferim publicului posibilitatea de a analiza toate datele importante legate de acest concurs pentru a vedea cum și de ce anumite melodii au avut succes în trecut și chiar să îi provocăm pe utilizatori să folosească aceste informații pentru a intui cine va câștiga anul acesta.”
QlikView Eurovisionizer poate fi accesat la adresa www.qlik.com/eurovisionizer. Aplicația are la bază platforma QlikView Business Discovery, platformă folosită în prezent de sute de companii din întreaga lume pentru a analiza volume mari de date și pentru a putea lua decizii inteligente de business.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *