Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică şi disconfort termic, valabilă în perioada 17 august, ora 12,00, – 18 august, ora 6,00, scrie Agerpres. Potrivit site-ului ANM, în estul Transilvaniei, jumătatea de nord a Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali, vor fi averse care vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi vijelii.
Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 30 – 40 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.
În restul Moldovei, Muntenia şi Dobrogea astfel de fenomene se vor semnala izolat.
ANM menţionează că în sud-estul ţării se menţine vremea caniculară, cu valori maxime de temperatură ce vor atinge 35 – 36 de grade Celsius, iar indicele de confort termic temperatură – umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80.