Cum pregatirile pentru sarbatorile de iarna au inceput deja, hotelul Hilton din Bucuresti a organizat un eveniment special pentru cei mai buni clienti, membrii ai Diamond Club. Cele peste 200 de persoane care au luat parte la cina festiva de Hilton au admirat doua prezentari de moda de top, colectia haute-couture Catalin Botezatu si colectia masculina Trends stilizata de Adina Buzatu.
Cei mai frumosi manechini din Romania au prezentat 20 de tinute masculine potrivite pentru perioada de sarbatori, atat pentru zilele petrecute la birou cat mai ales pentru serile speciale ale acestui sfarsit de an. Smokingurile din stofe fine, cusute integral manual Tombolini, camasile de ceremonie cu nasturi din pietre semipretioase de la Vakko si Bagutta, butonii rafinati ai caror design este semnat de londoneza Babette Wasserman dar si papioanele din matase naturala cu imprimeuri clasice reinterpretate in tendintele actuale, toate au demonstrat celor prezenti ca hainele de calitate croite impecabil sunt indispensabile in garderoba unui barbat de success pentru ca imaginea conteaza.
Colectia haute couture lui Catalin Botezatu a adus un omagiu femeii fatale care a fost dintodeauna muza designerului. Rochiile elegante din materiale fine, accesorizate manual cu cristale Swarovski si pietre semipretioase completate cu etole si saluri din blanuri naturale au atras toate privirile celor prezenti, fie ca erau femei sau barbati.
Ambele prezentari au fost urmarite cu interes si indelung aplaudate de catre invitatii prezenti, incantati ca au gasit tinutele de care aveau nevoie pentru garderoba de sarbatori.