Adelin Petrişor va lucra, de la 1 septembrie, la Ştirile TVR, unde va fi corespondent special şi “o sursă de expertiză” pentru subiectele complexe care ţin de domeniul militar, a declarat pentru MEDIAFAX Rodica Culcer, Directorul Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport din Televiziunea Publică. “Rolul pe care i l-am rezervat lui Adelin Petrişor este de corespondent special. El va fi şi o sursă de expertiză pentru tot ce ţine de domeniul militar. El nu este strict la ştirile naţionale sau externe, ci va lucra pe subiecte complexe. Ne bucură foarte mult că vom dezvolta împreună subiecte complexe”, a spus Rodica Culcer.
Totodată, Rodica Culcer a precizat că Adelin Petrişor va fi membru “cu drepturi depline” al Departamentului Ştiri din TVR.
“Avem dreptul, când este vorba de persoane cu notorietate în meserie, să le angajăm. S-a făcut o comisie de evaluare. Dar este incorect să scoţi la concurs un post la care să se prezinte Adelin Petrişor, care este deja consacrat profesional, şi mai mulţi tineri. Este o nedreptate pentru acei tineri”, a explicat Rodica Culcer.
Ea a precizat că TVR angajează “oameni competenţi” pentru că vrea să dezvolte toate genurile jurnalistice, în special reportajele.
Contactat de MEDIAFAX, Adelin Petrişor a confirmat faptul că, de la 1 septembrie, va lucra la Ştirile TVR. “O să fac ce făceam şi înainte. O să fiu corespondent special”, a explicat Adelin Petrişor.
Jurnalistul Adelin Petrişor revine în televiziune la circa nouă luni după ce a plecat de la Realitatea TV, unde lucra pe postul de reporter special din iulie 2008. El s-a retras din echipa Realitatea TV pe 25 noiembrie 2009, odată cu încetarea, prin acordul părţilor, a contractului pe trei ani pe care îl avea cu postul de televiziune.
La momentul respectiv, Adelin Petrişor a declarat pentru MEDIAFAX că se desparte de echipa şi managementul Realitatea TV în relaţii bune.
Adelin Petrişor a mai spus atunci că a luat această decizie pentru că “familia contează mai mult” şi a precizat că în următoarele luni va sta acasă cu soţia, jurnalista Maria Coman, care, în decembrie 2009, a născut o fetiţă, Smaranda.
Înainte de Realitatea TV, Adelin Petrişor a lucrat, timp de nouă ani, la Antena 1 şi s-a afirmat prin reportajele exclusive realizate în Liban, Algeria, Albania, Belgrad, Kosovo, Irak, Afganistan, Guantanamo şi Israel.
Adelin Petrişor a fost desemnat “Corespondentul Anului 2003” de către Ministerul Afacerilor Externe, dar şi de către Consiliul Naţional al Audiovizualului, iar de-a lungul timpului a primit numeroase premii ale Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România (APTR).