Plecasem din Bușteni pe la 12, trenul sosise mai devreme, dar nu puteam rata o cafea și o votcă mică în bufetul gării. Rucsacul era greu, nu eram la prima ieșire pe munte și de data asta mi-am luat apă, schimburi, câteva conserve. Pâine. Nu intenționam să rămânem mai mult de o noapte, urma să coborâm dupămasă cu telecabina, dar vroiam neapărat să urcăm cu piciorul. Luni trebuia să fim înapoi la muncă. Era primul week-end de primăvară și soarele ne făcuse să fugim de-acasă.
Nu mai era zăpadă de prin martie, doar prin pădure, gropi cu zăpadă nămoloasă, murdară. Chiar și poteca părea deja uscată, urcam încet pe Jepi urmând crucea albastră. Nu vorbeam, era liniște și ne-auzeam gândurile. Simțeam că rămân fără oxigen și mă străduiam să nu respir pe gură, era rece și o durere în gât era tot ce-mi lipsea acum. Ultima oară luasem două săptămâni de antibiotic după ce-am dormit la o cabană de lemn și focul se stinsese peste noapte, trezindu-ne înghețați.
Am ajuns la cabană pe la 16-00, soarele nu se mai vedea, dar era încă lumină. E unul din locurile mele favorite, dac-ar fi vreodată să mă retrag la munte, aș alege ceva similar. Ciorba de perișoare e inegalabilă la Cabana Caraiman, mai ales după ce urci 5 ore. Ce păcat că urma să coborâm.
Profitând de căldură, mâncarea bună și câteva beri, nu ne-am prins cum a trecut timpul. Se-auzea însă din când în când un zgomot insistent, un șuierat, eram convins că e telecabina. Însă, orice bere are și efectul ei. Ieșind spre WC-ul din lemn bătrân mi-am dat seama că greșisem. Șuieratul era de la vânt. Rece și tăios, șuiera peste creste și se încăpățâna să-mi dea jos gluga. Mi-am dat seama că urma să ningă, se înnorase, fulgii erau mici și vântul sufla. Vedeam cu fiecare pas cum planul nostru de a reveni în Bușteni și în București își ia zborul.
Am revenit la căldură, deja căutam scuze pentru absența de a doua zi de la birou. În cabană mai erau trei rătăciți.
– Ar fi fost bine să luăm chitara, altfel ar fi stat treaba….
– Avem băutură, mâncare, pat la prici. Ce vă faceți atâtea probleme?
– Eh, noi ar fi trebuit să fim mâine dimineață la birou, o să se supere iar șefu’
– Lasă-l să se supere, doar știe bine că fără noi…
– Bine, zic. Pe mine mă scuzați, încerc să lucrez ceva. Mâine la 11 trebuie să predau acest text care face parte din concursul BlogWars și este târziu.
– Ok.
În timp ce scoteam laptopul din rucsac, îmi trag o palmă peste frunte. Detaliile îmi revin. Fusesem la evenimentul de lansare și rămăsesem impresionat. Într-o sală destul de mică, dar cochetă, ascultasem pentru prima oară muzică în boxele unui astfel de laptop, un sunet la calitate incredibilă, toți cei de față crezuseră că este conectat la boxe externe cel puțin.
Revenind în sala de mese, le zic:
– n-avem nevoie de chitară, avem laptopul!
– Haide bă, glumești? Laptop? Își dădeau coate. Auzi mă, ne pune muzică pe laptop!
– Bine, bine, stați să vă explic, nu e orice laptop.
Laptopurile Asus6 au fost create în primul rând pentru a reda muzică cu fidelitate, clar, puternic. Muzică simfonică dacă vă pun acum, juri că ești la Concertul de Crăciun de la Viena, zic eu. Tehnologia de sunet este SonicMaster Premium, rezultatul colaborării dintre Asus și Bang & Olufsen. Rezultatul este ICEpower, iar softul MaxxAudio 3 (dezvoltat de Waves MaxxAudio) este una din cele mai bune soluții de procesare audio din industrie. La naiba, zic, chiar grilele difuzoarelor imită vizual undele sonore, fiind obținute printr-un procedeu minuțios ce implică gravare, ștanțare, hidroliză și finisare cu laser. Frumusețea este însoțită de durabilitate. Laptopurile N6 folosesc balamale turnate din aliaj de zinc, mărind calitatea și rezistența cu până la 150% față de notebook-urile clasice.
Se uită la mine, scărpinânu-și creștetul. Nu mai comentez. Deschid laptopul, dau drumul la Youtube și pun muzică. Mă apuc de scris. Măcar am subiect de BlogWars de data asta. Văd că oamenii preferă literatura și nu pot să-i condamn.
În fond, cine vrea să audă că designul acestui laptop a fost premiat la Red Dot Awards, are touchpad-ul și palmrest din aluminiu? Că are tehnologie Instant On și e gata de lucru în 2 secunde. Sau că are displayul Full HD cu unghi de vizualizare 150 de grade orizontal și 120 vertical. Oamenii rămân mască, ascultând muzica.
– Sigur nu e conectat la ceva boxe?
– Caută-le tu. Nu, nu sunt.
– Atunci, e un canal special de muzică nu? E trasă mai bine…
– Nu, e un clip de pe Youtube.
– Ce laptop zici că ai?
– Asus N56.
– A!
Oamenii vor doar să asculte muzica favorită. Li se rupe de Super Hybrid Engine II, Stand by care atinge 2 săptămâni, USB 3.0 sau USB Charger. Ce-o fi aia Nvidia Optimus sau 3D Vision rămâne un mister pentru majoritatea utilizatorilor.
Asus N56 este subțire, având o grosime de doar 32 mm, în condițiile în care integrează un processor quad-core, placă video performantă (2GB), camere mari de rezonanță și o unitate Blu-ray. Porturile sunt aliniate cu precizie pentru a crea o vedere laterală plăcută. Laptopurile vin cu tastaturi iluminate (opționale). De-asta l-am și luat pe munte, are doar 2,7 kilograme și pot să-mi văd filmele la calitate maximă, plus că nu mă lasă baltă la jocuri. E perfect și nici n-a costat o avere.
– Ai salvat seara – mi-au spus.
– Nu eu, zic. Asus
Sursa foto.
A doua zi dimineață eram blocați în Cabana Caraiman. Viscolul adusese suficientă zăpadă încât să nu ajungem pe jos nici pînă la telecabină. Vântul bătea în continuare, iar colegul care plecase pînă sus la Babele intrase într-o râpă cu zăpadă pînă la piept. S-a întors aproape înghețat. Am renunțat rapid la ideea de a coborî pe Jepii Mari. Cineva insista că traseul e safe la coborâre, dar nici vorbă. Te poate zbura vântul de pe vreo pantă mai abruptă foarte ușor.
Trei zile am rămas la Caraiman pînă s-a oprit vântul și a urcat prima oară telecabina la Babele. Dar a fost de neuitat 🙂
2 Comments