Comunicarea „vindecă” timiditatea la copii

Ereditatea şi educaţia sunt factorii principali care contribuie la dezvoltarea unui individ. De asemenea, mediul familial influenţează modul de a fi al fiecăruia dintre noi, precum şi mediul social: grădiniţă, şcoală, prieteni.

Timiditateapoate fi definită ca o lipsă de încredere în propriile forţe. Fiecare dintre noi are o doză mai mică sau mai mare de timiditate.

Comunicareareprezintă cuvântul cheie în educaţia unui copil. „Dacă un copil este stimulat să aibă încredere în propriile forţe, să îşi cunoască valoarea, va avea mai mult curaj şi va fi mai puţin timid”, precizează psihologul ieşean Gabriela Petcu.

Timiditatea se naşte din frică şi, de cele mai multe ori, frica se transmite de la părinte la copil. Dacă unui părinte îi este frică de apă, atunci nu îşi va încuraja copilul să practice înotul. Timiditatea poate avea şi beneficiile ei, deoarece dezvoltă sisteme de apărare: nu răspunzi profesorului neîntrebat la şcoală. Timiditatea excesivă în cazul copiilor face parte din categoria comportamentului denaturat. În acest caz, este necesar un specialist care să consilieze întreaga familie. „Părinţii reprezintă modele, de aceea ar trebui să le vorbească copiilor cu multă răbdare şi înţelepciune şi să îi valorizeze”, afirmă Gabriela Petcu.

Cadrul didactic joacă un rol extrem de important în evoluţia personală a unui copil. Dacă la şcoală, profesorul de referinţă este foarte autoritar, agresiv în clasă, şi tot timpul îl dojeneşte pe copil, atunci acelui copil îi va trezi sentimentul de frică. Dacă unui copil i se va spune că este incapabilatât acasă, cât şi la şcoală, acesta va fi cu siguranţă ezitant, mai puţin dezinvolt.

„Influenţa educatorilor sau a învăţătorilor în formarea unui copil este foarte importantă, deoarece acesta îşi petrece la grădiniţă sau la şcoală cea mai mare parte a timpului. De aceea, profesorii ar trebui să se gândească la importanţa muncii lor, să-şi iubească meseria, să comunice şi să se implice mai mult în educarea unui copil. De asemenea, părinţii ar trebui să-şi lase copiii să-şi aleagă singuri prietenii, colegii. Ei trebuie să urmărească unde se simt bine, pentru ca aceştia să aibă o dezvoltare normală”, conchide psihologul.

Copiii timizi nu trebuie, în niciun caz, marginalizaţi, ci încurajaţi să-şi descopere punctele forte şi să se integreze în grup.

Există cadre didactice care apelează la anumite metode pentru a-i integra în grup pe copiii mai timizi. „Copiii ar trebui antrenaţi în jocuri, să li se explice rolul competiţiilor şi de ce există câştigători şi învinşi şi faptul că înfrângerea nu reprezintă o pierdere, ci e menită să ambiţioneze; să fie puşi să prezinte un obiect la întâmplare şi apoi să fie aplaudaţi. Este foarte important stimulul primit din partea grupului. De asemenea, învăţătorul ar trebui să încurajeze lucrul în echipă, deoarece ajutorul venit din partea unui partener este mult mai bine primit decât din partea unui adult”ne-a dezvăluit Fănică Dragnea, învăţător la Şcoala „Carmen Sylva”din Iaşi.

În cazul în care copiii nu se prezintă la ore cu lecţia învăţată sau nu au înţeles anumite lucruri în timpul unei lecţii, atât profesorii, cât şi părinţii ar trebui să găsească maniere mai puţin jignitoare de a le face observaţie. Ar trebui să renunţe la ridicarea tonului, aplicarea corecţiei fizice sau la un limbaj care îi vor determina pe acei copii să se simtă inferiori faţă de ceilalţi colegi. „În fiecare copil trebuie să descoperim calităţile. Trebuie să avem grijă cum facem o observaţie, mai ales în cazul copiilor timizi, pentru a nu se închide mai mult în ei înşişi şi să refuze cooperarea, devenind foarte reci cu cei din jur” concluzionează învăţătorul Fănică Dragnea.

Atât părinţii, cât şi profesorii trebuie să fie receptivi la nevoile copiilor şi să încerce să comunice, pentru a-i cunoaşte mai bine şi pentru a-i ajuta în situaţiile dificile. (Carmen Baraboi)

Sursa: www.evenimentul.ro