Sosurile de curry, consumate din când în când, pot îmbunătăţi capacitatea de funcţionare a creierului şi preveni apariţia maladiei Alzheimer, este concluzia unui studiu publicat în revista New Scientist, informează sky.com.
La studiul realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Singapore, au participat 1.010 persoane de origine asiatică, sănătoase, cu vârste cuprinse între 60 şi 93 de ani.
Capacitatea de funcţionare a creierelor lor a fost comparată prin intermediul unui test standard numit Mini Mental State Examination (MMSE) (Mini-test al stării mentale).
Participanţii la acest studiu, care au mâncat curry cel puţin o dată în ultimele şase luni sau cel puţin o dată în ultima lună, au indicat o mai bună funcţionare a creierului faţă de cei care nu au mâncat niciodată sau foarte rar acest tip de sos.
Profesorul Tze-Pin Ng, coordonatorul echipei de cercetători, a declarat: “Este remarcabil pentru că se pare că este destul ca oamenii să consume curry doar din când în când pentru ca performanÅ£e cognitive îmbunătăţite să poată fi remarcate.”
Tze-Pin Ng este de părere că responsabil pentru aceste efecte benefice este curcuminul (sau curcuma), un pigment chimic al mirodeniei turmenic din sosurile de curry.
Turmenicul este extras din rădăcina plantei Curcuma longa, din aceeaşi familie cu ghimbirul, care poate fi găsită în stare sălbatică în munţii Himalaya.
Mirodenia este utilizată la prepararea multor feluri de mâncare indiene şi ca agent colorant în mâncărurile vestice.
Curcuminul are efecte antioxidante, anti-inflamatorii şi anticancerigene, conform unor studii realizate anterior, dar cercetătorii încă mai studiază calităţile acestui pigment.
Tze-Pin Ng a indicat faptul că cercetările sale vor continua printr-o serie de teste clinice prin care se vor compara efectele curcuminului şi ale unui placebo.
www.monitorulsv.ro