Zece localităţi din programul Economia Bazată pe CunoÅŸtere (EBC) au dovedit că au cel puÅ£in trei domenii de excelenţă, potenÈ›iale motoare de dezvoltare locală. Povestea lor va fi surprinsă pe peliculă È™i va fi prezentată la televiziune, pentru a reprezenta modele de urmat È™i de alte localități care își propun să-È™i elaboreze propriile strategii de dezvoltare locală. Seria de documentare va fi prezentată pe TVR1, duminică, timp de È™ase săptămâni, în perioada mai – iunie.
“Cunoașterea este drumul firesc spre dezvoltare și bunăstare, fie că vorbim de o comunitate urbană, conectată la informație prin tehnologie și prin atitudinea locuitorilor săi, fie că ne referim la spațiul rural. Proiectul nostru propune unor comunități din mediul rural și mic urban să îmbrățișeze acest tip de abordare și, prin acest concurs, atrage atenția asupra puterii pe care o poate avea comunitatea, atunci când își identifică un obiectiv comun.†a afirmat Gabriel Sandu, ministrul comuncaţiilor şi societăţii informaţionale.
“Anul trecut am încercat sa-i învăţăm pe managerii reţelelor electronice ale comunităţilor EBC să comunice, să identifice oportunităţi şi sa le valorifice în folosul comunităţii lor. Am călătorit în toată ţara şi am văzut că, acolo unde managerii sunt susţinuţi de primari, se întâmplă lucruri pe care simţim nevoia sa le facem cunoscute, pentru că reprezintă modele de urmat. Ştiu că vorbim de lucruri mari în zone atât de îndepărtate, situate, pentru unii dintre noi, undeva la graniţa cu imaginaţia, însă, atunci când găseşti oameni în care poţi investi, ei vor deveni valoroşi pentru comunitatea lor.†a spus Diana Voicu, director al Unităţii de Management al Proiectelor din cadrul MCSI.
Localităţile câştigătoare sunt: Laslea (Sibiu), Luncaviţa (Tulcea), Mărăşeşti (Vrancea), Panaci (Suceava), Saschiz (Mureş), Şimian (Bihor), Suceviţa (Suceava), Viişoara (Cluj), Zimnicea (Teleorman) şi Zlatna (Alba). La concurs au participat 35 de comunităţi din 26 de judeţe.
Domeniile identificate de cele 10 comunităţi sunt dintre cele mai diverse, de la păstrarea tradiţiilor şi a specificului local, dezvoltarea turismului şi proiecte de protecţie a mediului, până la programe educative pentru copii, programe de cooperare transfrontalieră şi înfrăţire între localităţi.
Concursul „Valorile comunităţii†a fost lansat de Unitatea de Management a Proiectului Economia Bazată pe Cunoaştere şi s-a desfăşurat în cele 255 de comunităţi EBC. Obiectivul a fost de a identifica domeniile de excelenţă ale fiecărei comunităţi, acelea care pot oferi şansa unei dezvoltări sănătoase, pe termen lung, a întregii comunităţi. Acest concurs nu a acordat finanţare. Din juriul concursului au făcut parte reprezentanţi ai Ministerului Comunicaţiilor si Societăţii Informaţionale, specialişti în agricultură şi dezvoltare rurală, economişti, jurnalişti şi specialişti în domeniul comunicării.
Lista celor 255 de localităţi înscrise în proiectul Economia Bazată pe Cunoaştere este disponibila pe portalul http://www.ecomunitate.ro