18 Åžcoli din Municipiul IaÅŸi s-au înscris la Consursul de Campanii ‘Copiii au drepturi’, iniÅ£iat de OrganizaÅ£ia SalvaÅ£i Copiii IaÅŸi, în parteneriat cu DirecÅ£ia de Asistenţă Comunitară IaÅŸi, în cadrul proiectul Åži noi avem drepturi!, finanÅ£at de Primăria Municipiului IaÅŸi.
Cei 72 de copii implicaţi în concurs vor desfăşura, în perioada 2 – 22 Noiembrie 2009, activităţi de promovare şi informare în şcoli şi comunitate pe tematica Drepturilor Copilului, pentru a marca ziua de 20 Noiembrie 2009, când se împlinesc 20 de ani de la adoptarea Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului.
Organizaţia Salvaţi Copiii Iaşi, în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi, derulează în perioada 15 Iulie – 15 Decembrie 2009 proiectul Şi noi avem drepturi!, finanţat de Primăria Municipiului Iaşi. Proiectul are drept scop promovarea şi respectarea Drepturilor Copilului conform Convenţiei ONU, ratificate de România în 1990, şi a Legii 272/2004 privind protecţia şi respectarea drepturilor copilului în Municipiul Iaşi. Activităţile proiectului sunt orientate pe formarea polilor de diseminare a informaţiei: tinerii voluntari şi cadrele didactice, pe informarea copiilor asupra prevederilor legislative legate de drepturile şi obligaţiile pe care le au în societate.
Pe 1 octombrie 2009 OrganizaÅ£ia SalvaÅ£i Copiii IaÅŸi a lansat, în cadrul proiectului Åži noi avem drepturi!, Concursul de Campanii “Copiii au drepturiâ€, care are ca scop evidenÅ£ierea importanÅ£ei cunoaÅŸterii drepturilor copilului în ÅŸcoli ÅŸi comunitate. Până pe 2 noiembrie 2009 la concursul s-au înscris 18 echipe din ÅŸcoli diferite. Cei 72 de elevi participanÅ£i vor fi implicaÅ£i prin construirea ÅŸi derularea unei campanii concurs ce se va desfăşura în perioada 2 – 22 Noiembrie 2009, dedicată Zilei Drepturilor Copilului – 20 Noiembrie.
Numărul mare de şcoli înscrise în concurs evidenţiază faptul că la nivelul sistemului educaţional a crescut conştientizarea importanţei implicării sociale a copiilor în dezvoltarea abilităţilor de viaţă a acestora.
Åžcolile înscrise vor raporta activităţile în perioada 22 Noiembrie – 2 Decembrie 2009, iar prezentarea, jurizarea ÅŸi premierea campaniilor se va realiza pe 4 Decembrie 2009.
Vă invităm să fiţi alături de noi şi să ne sprijiniţi în efortul de a încuraja iniţiativa şi participarea tinerilor, precum şi informarea pe tematica Drepturilor Copilului.
Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care promovează din 1990 drepturile copilului în România, în acord cu Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului.
Este membră a Alianţei Internaţionale Salvaţi Copiii, cea mai mare organizaţie independentă din lume de promovare a drepturilor copiilor, ce cuprinde 27 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări.