LifeStyle

6 lucruri pe care orice femeie trebuie sa le aiba in dulap

Desi suntem innebunite dupa shopping si dupa haine noi prin definitie, ar fi recomandat ca orice domnisoara si doamna sa aiba in dulap sase elemente vestimentare de baza, care nu se demodeaza niciodata si care iti asigura o tinuta cu care nu ai cum sa dai gres.

1. Blugi negri

Blugii negri, spre deosebire de cei albastri, se potrivesc oricarui tip de silueta. Daca esti slaba, vin ca turnati. Daca esti mai grasuta, iti ascund cu succes formele si te avantajeaza. Asa ca, daca inca nu ai o pereche de blugi negri, ar fi cazul sa mergi sa iti cumperi cat de curand posibil!

2. Pantofi cu toc in nuanta pielii

Stii deja ca pantofii cu toc sunt perfecti din nou pentru orice tip de silueta: cele slabute au parte de picioare mai lungi, iar femeile cu forme devin de asemenea mai inalte si mai zvelte. Apar insa probleme atunci cand vine vorba de culoare. Nu oricine indrazneste sa poarte culori vii, iar banalul negru nu te atrage intotdeauna. De aceea, nuanta cea mai potrivita este cea nude, apropiata de culoarea pielii, care poate fi asortata la aproape orice.

3. Tricoul si camasa alba

Un tricou sau o camasa alba te scot din incurcatura atunci cand nu stii ce anume sa mai porti. Pentru zilele obisnuite, in care nu vrei sa iti bati capul cu tinute complicate, cele doua optiuni sunt ideale pentru o senzatie de lejeritate si feminitate totodata. Tricoul alb poate avea si imprimeuri simple, daca vrei totusi sa il scoti cumva din anonimat.

4. Mica rochie neagra

In general, rochiile de seara sunt ceva mai pretentioase: pot avea culori care ies prea tare in evidenta sau diverse accesorii sclipitoare, care simti ca nu te reprezinta. Daca vrei sa fii sigura ca nu alegi ceva kitsch, care sa atraga atentia celor din jur intr-un mod negativ, atunci ia-ti o “little black dress” care din nou avantajeaza orice femeie, indiferent de varsta, stil sau greutate. Vei fi o prezenta clasica, stilata si cu bun gust la orice ocazie vei merge.

5. Fusta creion

Acest tip de fusta este potrivita oricarei femei si nu trebuie sa lipseasca din nici o garderoba feminina datorita unor avantaje: ascunde partea mai groasa a picioarelor si o lasa la vedere pe cea subtire. In plus, evidentiaza talia si subtiaza orice tip de silueta. O poti gasi si in varianta business, in culori inchise, dar si pentru iesirile in oras, in culorii diversificate sau cu imprimeuri.

6. Trenciul

Este una dintre cele mai versatile piese vestimentare. Poate fi purtata atat toamna, cand vremea ploioasa isi spune cuvantul, dar si primavara, cand temperaturile inca se incapataneaza sa ramana scazute. El te ajuta sa faci o trecere cu stil de la palton la geaca scurta. In plus, evidentiaza talia si il poti gasi in diverse nuante si modele, in functie de gustul vestimentar propriu.

sursa www.stilfeminin.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *