Stiri

Romania la Campionatul Mondial al Jocurilor

Un elev din clasa a XII-a de la Grupul Scolar de Industrie Usoara Botosani a reprezentat Romania la cel mai mare concurs european al “gamer “-ilor. Organizata de World Cyber Games, competitia s-a desfasurat in perioada 9 – 12 martie in Hanovra (Germania) si a reunit la start peste 200 de competitori din 25 de state. Jocurile oficiale, care au fost organizate in cel mai mare complex expozitional din Hanovra, au avut cinci sectiuni – Counter Strike Source, Warcraft III Frozen Throne, Need for Speed Most Wanted, FIFA Soccer 2006 si Dawn of War. Concursurile s-au derulat in retea, iar in cele patru zile de intreceri jucatorii au petrecut aproape 50 de ore in fata calculatoarelor. Considerat cistigatorul etapei nationale organizata de Professional Gamers League, Cezar Blinda a participat la RPG WarCraft III Frozen Throne, unde s-a clasat al zecelea din 17 concurenti. “A fost pentru prima data cind am participat la un asemenea concurs, iar cind m-am vazut pe scena, sub lumina reflectoarelor, m-am pierdut. Altfel, poate reuseam sa ma clasez pe un loc mai bun “, a declarat Cezar Blinda. Ceilalti doi tineri care au reprezentat Romania la Counter Strike si Need for Speed au reusit sa se claseze pe locul trei, iar in urma insumarii punctelor, Romania s-a plasat pe locul trei pe natiuni. Batalia a fost destul de dura, premiile totale puse in joc insumind 100.000 de euro. Astfel, cei care au obtinut locurile I si II au plecat acasa cu cite 4.000 de euro si respectiv 15.000 de euro la Counter Strike. “Gamer ” de aproape trei ani, Cezar Blinda va iesi pentru o vreme din circuit intrucit peste numai trei luni el va trebui sa participe la examenul de bacalaureat.

www.monitorulbt.ro

Comenteaza aici!