LifeStyle

Colectia de primavara-vara la Tara Fashion

Mijeşte colţul ierbii, se desfac timizi ghioceii şi primavara o sa ne “umple” iar pe toate de cadouri. Nici prin gând nu-mi trece să te lămuresc despre cât de importantă trebuie să fii şi să te simţi tu în această lună. Sper că toate ştim ceva mai mult despre aceste aspecte.

rochie
Am să te ţin un pic la poveşti despre stil, despre, naturaleţe şi despre cel mai bun moment al anului dedicat schimbărilor. O să merg pe ultra-super-vehiculatul principiu “fii tu însăţi”. Paradoxal, chiar dacă este mediatizat, promovat şi “implementat” cu orice ocazie, mai feministă sau nu, trebuie să recunoşti că este un pic cam greu să îi vezi efectul în marea de “uniforme urbane”, care vor mai degrabă să contrazică individualismul şi originalul. Sclavii absoluţi ai modei există pretutindeni în jurul tău. Cei care acceptă orice, oricum doar pentru că “asta se poartă acum”, pot fi consideraţi un peisaj absolut normal, pe străzi, în cluburi sau la teatru.

bluza

Acum , mai mult decât oricând, este un prilej de redefinire a stilului, fără reguli stricte, decupate ad literam din reviste sau de pe site-uri dedicate. Primăvara este o sursă de energie pozitivă. Toate parcă vrem să fim altfel, să strălucim într-un mod aparte, să-I luăm ochii, Lui şi numai Lui, într-o manieră inconfundabilă. Şi este aşa de bine să te simţi unică, să ştii că doar tu ai putea să vorbeşti aşa, să te porţi şi să imbraci aşa, şi mai ales să ştii că doar tu poţi visa într-un anume fel, primăvara aceasta.

Revin la stil. Să nu uiţi că naturaleţea, firescul, mulate pe cele mai clare caracteristici ale personalităţii fiecăreia dintre noi, pot fi acea combinaţie de succes. Enunţul de mai sus este de fapt, în formă concentrată, ideologia Tara Fashion. Hainele pe care le poţi cumpăra non-stop, de pe TARA FASHION – magazin online (www.tarafashion.ro), sunt o sugestie, o provocare, o soluţie sau o idee, toate fiind posibile răspunsuri în construirea unui stil unic, în care să te recunosti până în cele mai mici detalii. Ai timp să te pregăteşti, să combini, să alegi, să asortezi şi să accesorizezi. La Tara nimeni nu te grăbeşte. Poţi să stai cât vrei şi să cumperi exact ce crezi tu că ţi se potriveşte. Pentru că tu trebuie să ştii cel mai bine ce ţinute te prind, în care te simţi cu adevărat TU!
Treci pe la noi! Pentru că primăvara aceasta vrem să te recunoaştem pe stradă!