Pentru liceenii din an terminal, emoţiile bacalaureatului sînt aproape. Ieri, au început înscrierile pentru examenul de maturitate, care se vor termina pe 9 mai. Prima sesiune este programată între 23 iunie şi 9 iulie, iar cea de a doua – între 18 august şi 1 septembrie. Ministerul Educaţiei a stabilit şi taxa pentru susţinerea examenului. Pentru candidaţii proveniţi din învăţămîntul particular autorizat şi acreditat, aceasta este de 205 lei, ca şi pentru aceia din învăţămîntul de stat din promoţii anterioare şi care au susţinut în anii anteriori de cel puţin două ori bacul.