Un ingredient utilizat pentru a da aromă de unt floricelelor de porumb pentru microunde poate provoca apariţia unor maladii pulmonare, potrivit unui raport publicat în Statele Unite de un grup de experţi guvernamentali, informează Reuters.
Testele efectuate pe cobai în laborator au indicat faptul că diacetilul, o substanţă artificială care dă floricelelor de porumb aromă de unt, poate provoca apariţia bronşiolitei limfocitare, potrivit echipei de specialişti de la Institutul naţional de sănătate a mediului (NIEHS) din cadrul Institutului naţional de sănătate.
Boala poate provoca apariţia bronşiolitei obliterative, o boală rară şi gravă întâlnită mai ales la muncitorii care lucrează în fabricile de floricele de porumb, dar şi la consumatori.
Cobaii de laborator care au inhalat vaporii de diacetil timp de trei luni au dezvoltat bronşiolită limfocitară, potrivit specialiştilor NIEHS.
“Acesta este unul dintre primele studii care au demonstrat că nivelul de toxicitate al diacetilului este semnificativ pentru sănătatea umană”, a declarat Daniel Morgan, de la NIEHS, coordonator al acestui studiu.
Simptomele bronşiolitei obliterative sunt nespecifice, precum tuse şi dificultatea de a respira, potrivit Centrului pentru controlul şi prevenirea bolilor din SUA. Evoluţia bolii este lungă (luni, ani) cu perioade de exacerbări sau rapid progresive spre deces. Tratamentul, de cele mai multe ori, este ineficient, transplantul pulmonar reprezentând cea mai bună metodă.
Congresul american lucrează în acest moment la un proiect de lege care să oblige la limitarea expunerii la diacetil.
Food and Drug Administration, comisia americană de reglementare a medicamentelor şi alimentelor, a anunţat anul trecut, în septembrie, că a deschis o anchetă după ce un bărbat, care consuma zilnic mai multe pachete de floricele de porumb pentru microunde, s-a îmbolnăvit de bronşiolită.
Studiul a fost publicat în Toxicological Sciences.
Sursa: www.monitorulsv.ro