LifeStyle, Sanatate

Contraceptivele pot preveni cancerul ovarian timp 20 de ani de la incetarea tratamentului

Pilula contraceptiva poate oferi protectie impotriva cancerului ovarian pe o perioada de cel putin 20 de ani de la incetarea tratamentului, potrivit unui studiu realizat de cercetatori americani si publicat in American Journal of Epidemiology, informeaza Daily Mail.
Studiul a scos la iveala faptul ca, cu cat perioada de administrare a pilulelor este mai lunga, cu atat probabilitatile de a dezvolta un cancer ovarian sunt mai mici.
Chiar si in cazul unei pauze de 20 de ani, femeile care au luat pe parcursul vietii pilule contraceptive au cu aproape 50% mai putine riscuri de a dezvolta un cancer fata de semenele lor care nu au utilizat niciodata aceasta metoda de prevenire a sarcinii.
Anual, numai in Marea Britanie, aproximativ 7.000 de femei sunt diagnosticate cu cancer ovarian. In primele stadii ale bolii nu exista simptome, iar cancerul ovarian este descoperit de cele mai multe ori foarte tarziu. Din acest motiv, anual, in Marea Britanie mor aproximativ 4.600 de femei.
Un studiu anterior a recunoscut deja efectele de prevenire a cancerului ovarian ale pilulei contraceptive.
Noul studiu, desfasurat pe perioada a 28 de ani si la care au participat peste 100.000 de femei, le-a permis insa cercetatorilor examinarea pe termen lung a efectelor diferitelor metode de contraceptie.
In mod alarmant, cercetatorii au descoperit ca steriletul provoaca cresterea riscurilor de aparitie a cancerului ovarian cu 76%. Specialistii cred ca este posibil ca steriletul sa contribuie la inflamarea cavitatii peritoneale, crescand astfel riscul de aparitie a cancerului. Acestia au adaugat ca rezultatele obtinute se refera la steriletele utilizate in anii ’70 – ’80 si nu la cele de generatie noua.
De asemenea, femeile infertile prezinta cu 36% mai multe riscuri de a dezvolta maladia fata de cele fertile.
Sterilizarea protejeaza femeile impotriva cancerului ovarian, spun autorii studiului, cercetatorii de la Harvard Medical School din Boston. Femeile sterilizate prezinta cu 34% mai putine probabilitati de a dezvolta boala fata de cele care nu au apelat la sterilizare.
In ceea ce priveste pilula contraceptiva, cercetatorii spun ca tratamentul trebuie prelungit cat mai mult timp posibil pentru ca majoritatea cancerelor ovariene apar la femeile cu varste peste 50 de ani.
Pilula este benefica si in prevenirea cancerelor de uter si de colon si a bolii inflamatorii pelviene.
De cealalta parte, studii anterioare au asociat pilula contraceptiva cu un risc crescut de instalare a cancerului mamar, mai ales la persoanele care au inceput tratamentul inainte de varsta de 25 de ani. Totusi, majoritatea acestor studii au avut in vedere pilulele cu continut mare de estrogen care se produceau in anii ’60 – ’70 si care astazi nu se mai utilizeaza.

www.monitorulsv.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *