Bucurestenii pot invata tehnici importante pentru salvarea de vieti chiar de la profesionisti! Societatea de Salvare Bucuresti desfasoara astazi, 16 octombrie, de Ziua Europeana a Resuscitarii, o actiune ce are ca principal scop predarea tehnicilor de prim ajutor, intre orele 12:00-19:00, in urmatoarele locatii: strada Lipscani intersectie cu strada Smardan, Parcul Cismigiu- intrarea dinspre Bulevardul Regina Elisabeta.
Evenimentul are loc cu ocazia Zilei Europene a Resuscitarii – European Restart a Heart Day, organizata de Consiliul European de Resuscitare . Prin aceasta initiativa, ce va avea loc pe 16 octombrie, se doreste cresterea numarului de supravietuitori in cazul unui stop cardio-respirator.
In fiecare an, aproximativ 350.000 de europeni sufera un stop cardiac in afara spitalului. Un stop cardio-respirator poate avea loc oriunde, de exemplu, in strada, la locul de munca, sau in timp ce o persoana face sport sau alte activitati ce necesita efort. Realizarea tehnicilor de resuscitare de catre oamenii laici ar creste rata de supravietuire intr-un stop cardio- respirator cu mai mult de 50 %. Din pacate, doar la unul din cinci cazuri se intervine la timp in cazul unui stop cardio- respirator dintr-un loc public. De aceea, in Europa, mai puțin de 1 din 10 dintre acesti pacienti supravietuiesc azi. Cresterea acestui procent poate salva 100.000 de oameni pe an in Europa, afirma European Resuscitation Council.