După premiera mondială de la Berlin de la mijlocul lunii iulie și în paralel cu roadshowul smart care va trece prin 15 orașe europene, noile generații ale modelelor smart devin disponibile pentru vânzare. Pornind de la 9.155 euro fără TVA (11.352 euro cu TVA inclus), noul smart fortwo are același preț standard ca cel al modelului precedent, iar noul smart forfour este disponibil de la 9.710 euro (12.040 euro cu TVA inclus) – valori valabile pentru ambele modele echipate cu motorul de 52 de kW și transmisie manuală, în echipări standard. Primele autovehicule smart de nouă generație vor fi livrate clienților începând cu data de 22 noiembrie 2014. Motorul de top, turbo cu 66 kW/90 CP, va fi disponibil din luna decembrie 2014, iar transmisia cu dublu ambreiaj (twinamic) va putea fi achiziționată din primăvara anului 2015.
Chiar și în versiunile standard, smart fortwo și forfour sunt echipate complet din punctul de vedere al siguranței și al dotărilor de confort. Acestea includ lumini de rulare pe timp de zi cu LED, închidere centralizată cu telecomandă, atenționare/verificare vizuală a închiderii și imobilizator, cruise control cu limitator variabil de viteză, indicator al temperaturii exterioare cu atenționare de îngheț, instrumentar de bord cu display LCD monocrom și computer de bord, alături de geamuri acționate electric pentru portierele față.
passion, prime și proxy sunt noile denumiri ale liniilor de echipare disponibile pentru smart fortwo și smart forfour. Ele oferă o diferențiere vizuală între modele, mai ales la interior. Pe scurt, acestea sunt caracteristicile definitorii ale noilor echipări:
– passion este o echipare cu stil, modernă, ce oferă posibilitatea optării pentru combinații ale culorilor negru/portocaliu sau negru/alb pentru interior. Volanul multifuncțional este îmbrăcat în piele, instrumentarul de bord include un display TFT color cu diagonala de 3.5 inch, iar sistemul de direcție Direct-Steer combină în mod ideal confortul cu o funcționalitate exemplară. Costul suplimentar pentru această echipare, adăugat costului de bază, este de 1.448 euro cu TVA, pentru ambele modele smart.
Scaunele îmbrăcate în piele neagră, cusută cu fir gros de culoare albă, volanul multifuncțional și schimbătorul de viteze îmbrăcat în piele îi conferă unei mașini cu linia de echipare prime un interior cu aspect clasic și elegant. Dotările oferite standard pentru această echipare includ sistemul de direcție Direct-Steer, scaune încălzite pentru șofer și pasagerul din dreapta și sistemul de atenționare la părăsirea benzii de rulare Lane Keeping Assist. Costul suplimentar, adăugat prețului standard, este de 2.074 euro cu TVA pentru fortwo și 2.240 euro cu TVA pentru forfour.
Echiparea proxy se diferențiază în gama noilor modele smart deoarece oferă un interior inovator, demn de un trendsetter. Principalele dotări care o caracterizează și care transformă complet interiorul sunt plafonul panoramic și scaunele îmbrăcate în material ecologic asemănător pielii naturale și material textil în culorile alb/albastru. Pachetul Cool & Audio oferă opțiuni speciale de entertainment și climatizare, iar pachetul Sport cu jante din aliaj ușor cu diametru de 16 inch sunt perfecte pentru un stil de condus dinamic. Costul adițional, adăugat prețului de pornire, este de 3.532 euro cu TVA pentru fortwo și 3.647 euro cu TVA pentru forfour.
Modelele edition #1 pentru smart vor fi disponibile doar pentru o perioadă limitată de timp. Echiparea specială a acestora oferă o stilizare specială cu celula de siguranță tridion vopsită în nuanța “lava orange”, iar panourile caroseriei sunt albe pentru fortwo și “gri grafit” pentru forfour. Alte caracteristici speciale de design sunt jantele din aliaj ușor cu diametrul de 16 inch vopsite în negru, suspensia sport care coboară garda la sol cu 10 mm față de cea standard și plafonul panoramic cu protecție solară.
Interiorul este coordonat perfect cu designul exclusiv al exteriorului: scaunele sunt îmbrăcate în material textil în combinația de culori negru/portocaliu, bordul și panourile centrale ale portierelor în material textil portocaliu, iar inserțiile din interior sunt de culoare negru/gri. Volanul sport multifuncțional are un design în trei spițe și este îmbrăcat în piele, la fel și manșonul schimbătorului de viteze. Pedalierul este creat într-un stil sportiv, din oțel inoxidabil polișat combinat cu elemente din cauciuc anti-alunecare. Covorașele sunt din velur și sunt inscripționate edition #1, iar partea inferioară a hayonului oferă spații de depozitare speciale. Dotarea standard a edițiilor speciale include funcții de confort precum: sistemul de direcție Direct-Steer, pachetul Cool & Audio, instrumentar de bord cu display color TFT, consolă centrală cu sertar și suport dublu pentru pahare sau sticle, lumină de citit pentru pasagerul din dreapta, oglinzi pentru parasolare, spațiu de depozitare a ochelarilor pentru șofer, mâner de susținere în plafon pentru pasagerul din dreapta, iluminarea portbagajului și mânere pentru deschiderea portierelor în finisare cromată.
Prețurile pachetului Edition 1 sunt de 3.225 euro cu TVA pentru smart fortwo, respectiv 3.579 euro cu TVA pentru smart forfour.