Cu mare regret, organizatorii informeaza fanii Noorei Noor din Romania ca in urma unor probleme neprevazute de sanatate, artista este nevoita sa anuleze mai multe concerte programate vara aceasta printre care si aparitia din cadrul WonderDay din data de 29 iunie. In prezent, Noora este spitalizata, problemele de sanatate obligand-o la repaus complet, departe de scena pentru urmatoarele cateva saptamani. Concertul de la Bucuresti nu va fi singurul anulat, turneul artistei urmand a fi interupt pana la posibilitatea reluarii cantarilor. WonderDay se va desfasura insa fara alte modificari de program, pe 29 iunie, pe domeniul Palatului Mogosoaia.
“Imi pare foarte rau ca problemele de sanatate pe care le am la acest moment ma impiedica sa mai ajung la WonderDay. Asteptam cu nerabdare sa concertez aici, mai ales ca acest show ar fi fost prima mea aparitie live in Romania! Imi doresc din tot sufletul sa ajung in Romania odata ce ma voi fi recuperat si imi cer scuze tuturor fanilor care planificau sa ma vada live in acest an. Sper sa ne vedem curand! Cu dragoste, Noora Noor!”, a declarat artista.
Evenimentul-concept WonderDay va avea loc in data de 29 iunie, pe domeniul Palatului Mogosoaia, avandu-i in program pe Aylin Cadir & The Lucky Charms, Tape Five, Moonlight Breakfast, Delilah si celebrul Asaf Avidan care va incheia seara cu un concert acustic special. Biletele sunt disponibile in reteaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, libraria Mihai Eminescu, la casa de bilete a Salii Palatului si online, pe www.myticket.ro la pretul de 149 de lei. In ziua evenimentului, biletele vor fi disponibile la pretul de 160 de lei.
Copiii cu varste sub 12 ani vor avea acces gratuit, numai acompaniati de cel putin un adult.