FILME

Hugh Jackman şi Jake Gyllenhaal caută dreptatea la cinema

O poveste emoţionantă despre importanţa familiei şi disperare, thrillerul „Prizonieri“ vine în premieră pe marile ecrane din 18 octombrie, aducându-i în rolurile principale pe Hugh Jackman, Jake Gyllenhaal, Viola Davis şi Maria Bello, în ipostaze cutremurătoare.

„Pentru personajul meu, nu există nimic mai important decât familia. S-a pregătit să o ocrotească cu un devotement ieşit din comun. E un bărbat credincios, dar e pus în cea mai dificilă şi frustrantă situaţie imaginată vreodată. Să surprind întreaga avalanşă de trăiri, dar şi puterea de caracter cu care acesta luptă şi cu care trece peste problemele obscure din viaţa sa, a fost pentru mine o provocare imensă, de care nu m-am mai lovit până acum.”, recunoaşte actorul Hugh Jackman, când vine vorba despre rolul interpretat în „Prizonieri“.

Nici pentru Jake Gyllenhaal lucrurile nu au fost mai simple. „Personajul meu ascunde o întreagă istorie. Vestimentaţia, tatuajele şi singurătatea preferată sugerează asta. E dispus să intre în mintea criminalului şi să nu ţină cont de consecinţe pentru a descoperi adevărul. Mi s-a părut absolut fascinant încă de când am citit scenariul”, mărturiseşte actorul.

În filmul „Prizonieri“, Keller Dover (Hugh Jackman) trăieşte cele mai cumplite momente prin care poate trece un părinte. Fiica lui în vârstă de doar 6 ani şi prietena acesteia au fost răpite, iar singura pistă despre identitatea vinovaţilor nu pare să ducă nicăieri. Detectivul Loki (Jake Gyllenhaal) arestează un suspect, însă, din lipsă de probe, acesta este eliberat.

Pe măsură ce timpul trece, şansele de supravieţuire ale micuţelor scad, iar poliţia nu are nicio pistă clară. Aşadar, Dover decide să acţioneze de unul singur.

„Prizonieri“ este distribuit de MediaPro Distribution şi poate fi văzut începând cu 18 octombrie în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanța, Tulcea și Brașov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanța, Pitești, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureș, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureș), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploiești), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Twins (Ploiești), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (București), Cine Grand (Botoșani), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Marcom (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *