Sony Pictures Television (SPT) Networks va lansa noile canale TV AXN Black şi AXN White în România. Noile canale vor fi difuzate începând cu luna octombrie a acestui an în România, precum şi în Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia şi Slovacia.
AXN White va difuza în primetime seriale şi filme americane şi europene, cu scenarii inspiraţionale şi intrigi construite în jurul unor personaje puternic conturate, precum The Client List, Grand Hotel, Eat, Pray and Love, iar după-amiaza serii captivante, precum More than Anything, Life Lines şi Heartland.
AXN Black va oferi programe intense de acţiune, seriale şi emisiuni de succes. Serialele principale difuzate pe AXN Black vor fi: Spartacus, Primeval New World, No Limit (Luc Besson) şi Justified. Emisiunile de top din primetime, access prime şi week-end-uri vor include titluri precum: Black Gold, Duck Commander şi Hero.
“AXN reprezintă unul dintre liderii canalelor de filme şi seriale din regiunea central-europeană, astfel că suntem încântaţi să introducem două noi canale marca AXN în teritoriu. Lansarea reflectă angajamentul nostru de a oferi publicului cele mai bune produse şi conţinutul potrivit pentru operatorii de cablu şi audienţa din România. Cea mai recentă dezvoltare a portofoliului AXN dezvoltă semnificativ spectrul ofertei de programe, de la eroii acţiunii în ritm alert pe AXN Black la poveştile personajelor inspiraţionale pe AXN White.” a declarat John Rossiter, GM, SPT Networks, Central Europe.
AXN Black şi AXN White vor înlocui AXN Sci-Fi şi AXN Crime în România, încorporând cele mai bune seriale sci-fi şi de investigaţie în noile canale, alături de oferta extinsă de programe. Noile canale se alătură AXN şi AXN Spin în SPT Networks în portofoliul din România, cu programe disponibile în limba română.
AXN difuzează conţinut de divertisment dinamic şi este distribuit prin reţelele marilor operatori de cablu. AXN Spin reprezintă destinaţia perfectă pentru adolescenţi şi tineri, difuzând seriale de top pentru audienţa mai tânără, precum “Un vârcolac adolescent”, muzică, filme şi evenimente speciale. După înlocuirea canalelor AXN Crime şi AXN Sci-Fi, portofoliul SPT Networks CE în România va include AXN, AXN Spin, AXN White şi AXN Black.
***