Pentru prima dată, pe scena Ateneului Român, vor concerta orchestre simfonice de tineret din Austria ( Wiener Jeunesse Orchester ), din Polonia (Orchestra Sinfonia Juventus) şi Orchestra Naţionala de Tineret a Moldovei.
Melomanii dornici de evenimente culturale de excepţie sunt aşteptaţi în stagiunea Vară Magică 2013, care are un program puţin mai „altfel” decât pe parcursul anului. „Vă invităm şi anul acesta să ne însoţiţi în aventura muzicală pe care Lanto Communication şi-a propus să o desfăşoare în perioada estivală. O aventură magică, ce va dura 7 săptămâni, în care vor avea loc 9 concerte susținute de artişti de renume internaţional, o mare parte din ei aflându-se pentru prima dată în România”, declară Dorin Ioniţă, directorul general al Lanto Communication.Stagiunea Vară Magică (10 iulie – 21 august) debutează pe 10 iulie cu o revenire, în ţinută de vară, a Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, avându-l la pupitru pe maestrul Horia Andreescu, solist Andrei Licareţ. Programul este adaptat ambianţei de vacanţă. Spectatorii vor asculta fragmente din încântătoarea muzică a baletului Lacul lebedelor de Piotr Iici Ceaikovski, partitură care, chiar dincolo de scena coregrafică, derulează romantica povestire de iubire dintre Odette şi Siegfried. Noutatea sezonului estival sunt concertele susținute de orchestrele simfonice de tineret din Austria (Wiener Jeunesse Orchester), din Polonia (Orchestra Sinfonia Juventus) şi de Orchestra Naţionala de Tineret a Moldovei. Pe lângă acestea, Orchestra Română de Tineret, condusă de Cristian Mandeal, va reveni pe scena Ateneului Român în concertele estivale. În program figurează Enescu, Strauss, Musorgski.
Abonamentele pentru întreg festivalul pot fi achiziţionate online de la www.bilete.ro., din oficiile Poştei Române semnalizate BILETE.RO şi de la casa de bilete a Ateneului Român.Lanto Communication vă oferă posibilitatea să achiziţionaţi abonamentele la preţ redus dacă le cumpăraţi pâna la data de 10 iulie. Cu doar 350 de lei, aveți acces la toate cele 9 concerte cu artişti şi orchestre de renume internaţional, beneficiind de o reducere de 100 de lei.
www.lanto.ro