Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” lansează oferta educațională de vacanță pentru familiile cu copii.
Părinților, care nu știu ce să facă cu copilașii lor câtă vreme sunt plecați la serviciu, Muzeul ”Antipa” le propune diverse programe de educație ştiinţifică, dezvoltarea creativității, imaginației, simțului artistic și a deprinderilor de comunicare și lucru în echipă.
Sunt așteptați toți copiii cu vârste cuprinse între 4 și 15 ani la programele noastre, personalizate pe categorii de vârstă, precum: Școala de Vară (activităţi de zoologie teoretică şi aplicată combinată cu tehnici de muzeologie), Corabia Vacanței (program interdisciplinar de zoologie și arte plastice pentru descoperirea morfologiei animalelor), Atelierele de Imaginație Holy Molly (ateliere de creație pentru preșcolari și școlarii mici), Micii Sanitari (ateliere de anatomie umană, igienă și prim-ajutor), Academia Copiilor (module interactive de comunicare, negociere, managementul timpului și al schimbării).
Programele zilnice au fost planificate astfel încât, dacă sunt alese într-un pachet complet, ”să acopere” o zi, în intervalul orar 10.00 – 18.00 (cu pauză între orele 13.30 – 16.00).
Sponsori: LeoBurnett, The Geeks, EmailWing, Delaco
Partener științific: DaVinci Learning
Parteneri media: Unitedmedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Terra Magazin, Doxi, Pipo, Oraşul Meu, Grădinite.com, 7 Pitici, Salut Bucuresti, prokid.ro, GoKID.ro, inParc, mamica.ro, Media IQ, Zeppelin, Revista Ioana, Melc-codobelc.ro
Descrierea programelor : pe www.antipa.ro si pe pagina de Facebook a Muzeului ”Antipa”
Înscrieri de participare: Florentina Purdescu, e-mail: florentinap@antipa.ro