Stiri

Cadouri de Paște: flori online

cadouri de Paște: oferta de flori online mizează pe vânzările către persoane fizice. În condițiile în care Sărbătorile Pascale vor avea loc, anul acesta, imediat după 1 mai și, luând în considerare faptul că perioada dintre această zi și data de 5 mai va fi liberă, majoritatea companiilor au preferat să aloce bugete mici sau medii pentru cadourile de Paște.

FlorideLux estimează că tichetul mediu de comandă în mediul corporate va fi de 200 de lei, în timp ce persoanele fizice vor aloca până la 450 de lei pe cadourile de Paște.

“Piața locală de cadouri oferite cu ocazia Sărbătorilor Pascale va atinge suma de 600.000 de euro, în acest an. Companiile vor aloca bugete mai mici pentru darurile de Paște, pe fondul perioadei 1 – 5 mai, care va fi liberă”, a declarat Marius Dosinescu, CEO FlorideLux.ro.

Cu toate acestea, românii au devenit mai prevăzători cu acest tip de cumpărături și au înțeles că atâta timp cât comandă din timp, cu atât au acces la mai multe oferte speciale, iar stocul garantat.

“Astfel, în ciuda realității economice a României de astăzi, în care este dificil de planificat din timp anumite achiziții, clienții au înțeles care sunt beneficiile acestui proces și au început să ceară informații, consultări sau oferte imediat după data de 15 martie”, a explicat CEO-ul FlorideLux.ro.

În ceea ce privește vânzările realizate de magazinele online din grupul condus de Marius Dosinescu, acestea vor ajunge la 30.000 de euro și vor proveni în proporție de 40% de pe FlorideLux.ro, iar în proporție de 60% de pe CosurideLux.ro.

De asemenea, potrivit acestuia, persoanele fizice preferă să cumpere aranjamente florale cu ocazia Paștelui, în timp ce companiile optează pentru coșurile cadou.

Iepurași din flori sau coșuri cadou în formă de ou

Grupul FlorideLux.ro are o ofertă variată de cadouri pentru sărbătoarea Paștelui, formată din peste 100 de noi produse în oferta standard, din care poate fi realizat un număr foarte mare de combinații, ce depinde de bugetul și cerințele clienților.

Printre produsele aflate în oferta companiei în acest an se numără cutia în formă de ou care poate fi personalizată cu logo-ul clientului sau coșul din răchită în tradiționala formă de ou, ce are o înălțime de 40 cm. Coșurile de Paște conțin produse de calitate, specifice sărbătorii în cauză, și au prețuri care pornesc de la 89 de lei și ajung la 479 de lei.

cadouri paste - flori online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *