Evenimente

AXN Spin, în premieră la nivel național în grila Romtelecom

Începând de astăzi, 1 martie 2013, Romtelecom introduce în grila sa TV, în premieră la nivel național, AXN Spin, cel mai nou canal TV din portofoliul Sony Pictures Television Networks.

Având ca public țintă adolescenții și tinerii, AXN Spin va fi disponibil în toate pachetele de bază de pe platformele TV ale Romtelecom. Alte trei canale din familia AXN (AXN, AXN Crime, AXN Sci-Fi) sunt disponibile în grila Romtelecom, în diferite pachete de bază.

AXN Spin furnizează programe de divertisment pline de energie aducând seriale de top din Statele Unite: Un vârcolac adolescent, Victorie cu orice preț, Renegata, 90210, seriale anime cunoscute precum Naruto sau Dragonball Kai, muzică, filme și evenimente speciale.  Trailere și scurte prezentări ale celor mai populare emisiuni disponibile pe AXN Spin pot fi vizionate și pe platforma “Studiourile Romtelecom”, aici.  

România este a doua țară din Europa Centrală în care canalul este difuzat, după Polonia, unde a fost lansat în ianuarie 2012.

AXN Spin se alătură seriei de canale de calitate recent adăugate în grila TV a Romtelecom, unele dintre acestea oferite în exclusivitate la acest moment în România. Pachetul promotional disponibil la acest moment include servicii de televiziune, internet și voce, la prețuri începând de la 49 lei/lună, cu TVA inclus, în primele trei luni. Pentru restul contractului, prețul pachetelor va începe de la 59 lei/lună, cu TVA inclus.

“În numai două luni de la începutul acestui an Romtelecom și-a îmbogățit grila TV cu şi mai multe canale de calitate. AXN Spin continuă această serie, fiind difuzat în premieră la nivel naţional de Romtelecom, alături de alte două canale care au fost anunțate deja și incluse în grila noastră. Suntem interesați să livrăm conținut diversificat, pentru ca orice membru al familiei să găsească cele mai potrivite canele TV pentru preferinţele sale. AXN Spin va aduce mai multă savoare ofertei noastre TV,” afirmă Ovidiu Ghiman, Director Executiv Strategie și Comercial Rezidențial, Romtelecom.

La rândul său, John Rossiter, Director General al SPT Networks pentru Europa Centrală spune: “Lansarea AXN Spin în România a fost unul dintre scopurile noastre principale din acest an și suntem foarte bucuroși să anunțăm colaborarea cu Romtelecom în acest domeniu. Știind că publicul căruia se adresează canalul AXN Spin este pasionat de tehnologia telefoanelor mobile, de Internet și de comunitățile online, înțelegem perfect cât de sofisticat este acesta. Suntem de asemenea convinși că AXN Spin va aduce o experiență TV total nouă.”

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *