AUTO

Site-ul Dacia, refăcut de angajați

Salariaţi Dacia, în echipament de protecţie, lucrează de zor la amenajarea noului site daciagroup.com! Aşa pot fi descrise imaginile ce i-au întâmpinat pe toţi vizitatorii site-ului în perioada 14 – 20 mai 2012 şi care fac parte din campania teaser de relansare, ce a generat peste un milion vizualizări! Noul site poate fi accesat începând de marţi, 22 mai.

Campania de relansare a site-ului daciagroup,com a adus în prim plan un element inedit: cei care, timp de o săptămână, au fost prezentaţi lucrând de zor la amenajarea noului site nu sunt figuranţi, ci chiar angajaţi ai companiei. La filmări au participat în total şapte salariaţi din diverse departamente ale celor două uzine de pe Platforma Industrială de la Mioveni, Uzina Mecanica şi Şasiuri şi Uzina Vehicule. „Cel mai mult ne bucură la această campanie că am putut implica angajaţi Dacia, care au jucat rolurile la fel de bine ca actori profesionişti. Ideea campaniei ne-a fost propusă de agenţia care a făcut şi noul design al site-ului daciagroup.com, iLeo”, a declarat Anca Oreviceanu, Director Comunicare, Dacia.

Noul site, activ de marţi, 22 mai 2012, aduce atât o nouă înfăţişare, dată de noile reguli grafice pentru comunicare digitală ale mărcii Dacia, cât şi o mai bună organizare şi sintetizare a informaţiilor, în beneficiul vizitatorilor, jurnalişti în căutare de noutăţi sau clienţi interesaţi de evoluţia companiei.
„Acesta este doar un prim pas în noua noastră strategie digitală. Noul daciagroup.com va oferi din ce în ce mai mult conţinut relevant pentru utilizatori, fie că este vorba de informaţie, galerii multimedia sau secţiuni pentru fanii mărcii sau pasionaţii de domeniul auto” a subliniat Anca Oreviceanu.

„Mândrie e cuvântul care descrie cel mai bine cum ne raportăm la acest proiect de relansare a site-ului de corporaţie Dacia, cel mai important brand românesc,” a declarat Mugur Pătraşcu, Managing Partner, iLeo.

Site-ul daciagroup.com a fost lansat pe 3 februarie 2004 şi a strâns până în prezent o mediatecă cu peste 180 galerii foto şi video şi o arhivă de peste 450 comunicate de presă. Pe parcursul anului 2011, site-ul a înregistrat o medie lunară de peste 32.500 vizite conform SATI (Studiul de Audienţă şi Trafic Internet). Gândit iniţial ca o platformă cu informaţii pentru jurnalişti, daciagroup.com are un public mult mai diversificat la ora actuală. Structura internaţională a publicului, cu ţări ca Franţa, Italia, Spania şi Germania în top 10 vizite pe ţări, reflectă valorile brandului Dacia, o marcă europeană, conectată.

Înfiinţată în 2005, agenţia de marketing interactiv iLeo a trecut cu brio examenul de maturitate cu „Redescoperă România”, o campanie Petrom care s-a bucurat şi de sprijinul Dacia prin flota de 5 SUV-uri Duster pusă la dispoziţie. iLeo a fost desemnată agenţia anului 2011 la Internetics, gala premiilor industriei online din România.

Dacia – Direcţia Comunicare

Str.Preciziei nr. 24, West Gate Business Center, et.5, Corp H1, Sector 6, Bucuresti
Tel: 021 203 8828; e-mail: dacia.press@daciagroup.com
www.daciagroup.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *