Evenimente

Congresul USL – mult zgomot pentru nimic

N-am mai scris de ceva vreme despre politică, mai ales că n-am avut nimic interesant de comentat. Nici acum nu cred că subiectul merită un articol atât de mare. Pe scurt, reuniunea USL nu a făcut decât să confirme tot ce se știa și pînă acum – Antonescu candidează la președinție, iar Ponta vrea să fie premier. Și a marcat o nouă gafă marca Ponta, ruperea scrisorii legată de demisia președintelui.

USL - de la congres

Mult zgomot pentru nimic

Ca de obicei la astfel de manifestări, s-au scandat o mie de sloganuri, s-au ținut aceleași discursuri care n-au spus nimic și s-au discutat discuții. De-aia zic că toată agitația în jurul evenimentului a fost degeaba. Nu a generat teme noi de discuție, nu s-au lansat planuri politice noi, nu s-au lansat lideri noi.

Mai degrabă aș fi văzut un comportament calm și demn, un mesaj coerent legat de relansarea economică, de planuri de viitor. Deocamdată nu avem așa ceva.

În schimb avem aceleași problemele – candidații pentru locale nu sunt desemnați – iar faza aia absolut comică continuă: candidatul nu trebuie să fie cel cu șansele maxime de a fi ales fie ca e din PNL sau PSD, ci trebuie să fie doar un candidat – cel desemnat de USL. Probabil de-aia n-au terminat numirile.

Reuniunea de la Romexpo nu-și avea rostul acum – ceea ce confirmă iar ce am zis în titlu. Ok, USL avea nevoie să dea un implus alegătorilor, trebuia transmisă o imagine de unitate, bla-bla. Dar nu trebuiau reunite la un loc figuri atât de diferite și controversate, mașini de lux, spectacol. Zău că seamănă cu un alt congres.

Și subscriu la încă o sugestie: Iliescu și Năstase să se retragă în liniște, la țară, unde să trăiască liniștiți pînă la adânci bătrâneți. Și mai sunt și alte personaje de acest rang care ar face un bine României dacă și-ar vedea de treaba proprie. Cam atât.

De citit despre reuniune câteva articole relativ similare la RV, Ziare sau Visu.

Poate mai revin pe tema asta…

Galerie foto

[nggallery id=1]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *