Începând cu luna martie, Philips îţi oferă garanţia returnării banilor în 30 de zile, dacă nu eşti mulţumit de calitatea produsului pe care l-ai achiziţionat[1]. Astfel, în perioada martie-decembrie 2012, oricine cumpără un produs Philips din magazinele partenere, îl poate returna în cazul în care produsul nu se ridică la înălţimea aşteptărilor sale din punct de vedere performanţe sau calitate.
“120 de ani de inovaţie ne recomandă. Produsele noastre sunt eficiente şi uşor de folosit şi sunt achiziţionate pentru calitatea lor incontestabilă, dovedită în timp. Înaintea lansării pe piaţă, toate produsele Philips sunt supuse la teste intensive de anduranţă (testul căderii pentru fiare de călcat, testul pragului, rotirii furtunului sau pentru înfăşurarea cablului pentru aspiratoare), astfel încât numai cele mai performante produse ajung în casele consumatorilor noştri. Anul acesta, am demarat această campanie pentru că dorim să le mulţumim tuturor celor care aleg un produs Philips şi ne acordă astfel încrederea lor. Cu această ocazie, oferim tuturor cumpărătorilor posibilitatea de a returna produsul, în cazul în care nu sunt mulţumiţi de calitatea lui”, a spus Oana Tănăsescu, Lead Marketing Manager Philips Consumer Lifestyle Balkans.
Iniţiativa face parte din campania ”Mulţumesc pentru alegerea ta!”, implementată de Philips la nivel naţional, în magazinele partenere. Returnarea banilor este valabilă pentru orice produs electrocasnic, de îngrijire personală sau electronic de la Philips, cu excepţia televizoarelor, monitoarelor, fax-urilor, telefoanelor mobile, corpurilor şi sistemelor de iluminat, bateriilor şi a altor consumabile. Pe parcursul anului, o persoană poate returna un singur produs, dintr-o anumită categorie. De exemplu, dacă a returnat un robot de bucătarie, nu mai poate returna încă un robot de bucătarie, dar poate returna un sistem audio sau un uscător de păr.
Procedura de returnare a produsului este extrem de simplă. Consumatorul trebuie să expedieze produsul în ambalajul original, toate accesoriile, certificatul de garanţie, o copie după factura fiscală şi formularul de promoţie completat, către Oficiul Poştal 71, Căsuţa Poştală 1, Bucureşti, în maximum 30 de zile de la data achiziţionării.
Pentru a putea fi returnat, produsul trebuie să fie în stare funcţională şi să nu prezinte defecte cauzate de utilizarea necorespunzătoare. Restituirea contravalorii produsului de către Philips nu echivalează drepturile pe care cumpărătorul le are, legate de garanţia produsului sau alte drepturi ce ţin de protecţia consumatorului.
Iniţiativa Philips din cadrul acestei campanii dovedeşte încrederea pe care compania o are în calitatea produselor sale.