Gura Humorului, 22 mai 2011 – Bucovina Off-Road Challenge 2011 si-a desemnat câstigătorii duminică 22 mai, la Gura Humorului, după trei zile de competitie la care au participat peste 50 de echipaje înscrise la trei categorii: Extrem, Open si Standard.
Prima zi de concurs a adus nori de ploaie care au pus la încercare atât abilitătile si conditia fizică a echipajelor cât, mai ales, dotările si rezistenta masinilor.
Ziua a doua, desi pe vreme frumoasă, a fost practic ziua cu cele mai multe abandonuri atât la Open, cât si la Extrem .
O figură interesantă si apreciată de public a făcut-o echipajul Remy Coutourier/Stefan Humă, pe Dacia Duster, clasat la Open pe locul 11 în clasamentul etapei, cu o masină la care tehnicienii uzinei argesene au avut ambitia să păstreze motorul de la modelul de serie (1,5dCI, 105 CP).
Ziua a doua de concurs s-a încheiat cu decernarea premiilor pentru ”haiosii” competitiei , urmată de un concert al formatiei PUBLIKA.
Duminică, în ziua a treia, pe o vreme superbă, sute de spectatori au asistat la proba Trial. Au intrat in concus 24 echipaje, pe un traseu scurt, dar dificil, in apropierea telescaunului de la pârtia de schi Soimul din Gura Humorului, iar câtiva concurenti a fost aplaudati la scenă deschisă.
Interesul publicului s-a concentrat pe două echipaje de la Extrem, Costel Căsuneanu/Zani Maurilio si Fiko Istvan /Miko Istvan, pe care – situatie mai rar întâlnită în offroad – le-au despărtit doar 2 minute în clasamentul general, după două zile de traseu în care masinile lor s-au tinut foarte aproape una de cealaltă. Trialul avea să decidă hotărâtor învingatorii după ce Căsuneanu/Zani Maurilio au scos cel mai bun timp iar echipajul Fiko Istvan/Miko Istvan a parcurs neregulamentar una dintre cele cinci porti de pe traseu.
Proba de Trial a fost marcată si de o spectaculoasă ”tumbă” în urma căreia masina echipajului 151 Gelu Suciu/Dan Blaga va avea nevoie de interventii mecanice consistente.
În premieră pentru Bucovina Off Road Challenge, toate echipajele au fost permanent monitorizate, din minut în minut, cu ajutorul unui sistem de urmărire GPS-GPRS, recent achiziționat de Comisia Nationala de Off-Road din cadrul Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) și pus la dispoziția organizatorilor etapei.
”Deși am pus sistemul în funcțiune doar cu o noapte înaintea începerii competiției, a fost un test tehnic reușit. La secretariat, am putut ține permanent sub observație echipajele pe ecranul unui computer, iar cu ajutorul comunicațiilor mobile din teren am știut permanent unde să intervenim rapid și precis în cazul în care cineva s-ar fi rătăcit prin pădure și ar fi avut nevoie de ajutor. Probabil, sistemul de monitorizare va fi imbunatatit si adaptat la nevoile competitionale, iar folosirea lui va spori gradul de siguranță al competițiilor de offroad”, a explicat directorul concursului, Gabriel Rasty Petzalis, membru in Comisia Nationala de Off-Road a FRAS. Sistemul de monitorizare va fi folosit la toate etapele ale Campionatului National de Off-Road.
Campania FaceBORC. Pentru a marca 5 ani de existență a competiției, clubul bucovinean a lansat cu succes noua sa pagină de Facebook și campania ”Dă-te cu noi pe FaceBORC”. O echipă de comunicare a asigurat informații, imagini și clipuri proaspete din traseu, pentru toți cei care au vizitat pagina de Facebook a clubului și au dorit să simta la cald pulsul competitiei si sa afle noutăți despre evoluția echipajelor.
Detalii la: http://www.facebook.com/bucovinaoffroad