Castigator al unui premiu Grammy si unul dintre cei mai populari DJ ai ultimilor ani, Roger Sanchez este cel mai nou nume confirmat in line-up-ulB’ESTFEST, in prima zi a festivalului, pe 1 iulie. Transformandu-se intr-un “summer camp” veritabil, B’ESTFEST 2011 se va desfasura in perioada1-3 iulie si promite o experienta complet noua, intr-o locatie diferita, la iarba verde – islazul comunei Tunari, pe malul lacului Pasarea (zona Pipera-Tunari, in nordul Bucurestiului, la doar 10 minute de Piata Presei Libere).
La aproape 20 de ani de la debut, Roger Sanchez se poate lauda cu o cariera impresionanta, ce include nu mai putin de 23 de albume sicompilatii, 18 single-uri, 28 de remixuri, un premiu Grammy, un label propriu si un show radio cu peste 12 milioane de ascultatori pe editie. Nascut in Queens, New York City, fiu al unor imigranti dominicani, Sanchez si-a inceput cariera in spatele platanelor in timp ce studia arhitectura la scoala de Arta si Design din Manhattan. La vremea aceea nu isi imagina ca ar putea sa-si castige existenta din aceasta pasiune, insa in 1987 a renuntat la tot in favoarea muzicii: „Pentru o perioada de timp am incercat sa le impac pe amandoua, dar ce pot spune? Muzica a fost cea care m-a atins mai adanc”, a declarat Roger intr-un interviu. La sfarsitul anilor ’90 s-a mutat in Ibiza, “paradisul cluburilor”, devenind unul dintre cei mai cunoscuti DJ de pe insula, iar in 2001 a lansat primul sau single, „Another Chance”. Au urmat numeroase alte piese precum “You Can’t Change Me“, “Nothing 2 Prove“, “Turn On The Music” sau “Lost” dar si nenumarate remixuri, in 2003 fiind premiat cu un Grammy pentru remixul piesei „Hella Good” a trupei No Doubt. Lista artistilor ale caror piese au trecut prin mana lui Roger Sanchez este insa cu mult mai impresionanta, printre ei numarandu-se Michael Jackson, Jamiroquai, Daft Punk, Lenny Kravitz, Garbage, Alicia Keys, Anastacia, Kylie, Madonna, Depeche Mode, Brandon Flowers sau Robbie Williams.
Vara aceasta Roger Sanchez va mixa la Bucuresti, alaturandu-se celor de la Skunk Anansie, Mika, Flogging Molly, Asian Dub Foundation,LAMB, Pendulum, House of Pain si Hadouken! in programul B’ESTFEST 2011. Biletele pentru aceasta editie sunt in prezent disponibile in reteaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, libraria Mihai Eminescu, The Ark, sau pe www.myticket.ro, la preturile de 125 lei biletul de o zi, 265 de lei abonamentul de 3 zile si 15 lei voucherul pentru acces in camping, urmand ca in zilele de eveniment, acestea sa fie disponibile doar la intrarea in zona de festival, la pretul de 150 lei pentru biletul de o zi, 285 lei pentru abonament si 15 lei pentru voucherul de camping. Copiii cu varste sub 12 ani, insotiti de un adult, vor avea acces gratuit iar elevii si studentii care vor sa vina cu gasca la festival vor putea beneficia de o reducere de 50% din pretul biletului, daca se strang in grupuri de cate 10 persoane (62,50 lei pentru un bilet de o zi/ persoana sau 132.50 lei pentru abonamentul de festival/persoana, la care se va adauga un voucher in valoare de 15 lei pentru zona de camping, la cerere). Cei care doresc sa mearga in gasca la festival trebuie sa trimita un email pe adresa bestfest@myticket.ro in care sa includa cele zece nume, Codul Numeric Personal si o copie a legitimatiei de student/elev a fiecarei persoane. Mai multe informatii referitoare la promotie vor fi disponibile pe site-ul MyTicket, www.myticket.ro sau la numarul de telefon 0720 245 383, oferta fiind valabila pana la data de 25 iunie.