Bogdan Nastase a fost secondat de campionul din 2010, Viorel Ivan, si de Simone Tempestini. 14 echipaje se află pe lista de start a competitiei care deschide Campionatul National de Raliuri Dunlop 2011.
Ziua secunda propune 6 sectiuni competitive. Startul pe PS2 este programat la ora 10 :04, iar sosirea primei masini la 18 :43.
Chiar daca au fost putine grade peste zero si vantul amplifica senzatia de frig, mii de brasoveni au fost prezenti vineri spre seara la Brasov Rally Show, prima proba a Tess Rally, runda inaugurala in CNRD 2011. La start s-au aflat si 14 echipaje inscrise in Cupa Dacia 2011, duelul pentru victorie in competitia monomarca dedicata pilotilor care utilizeaza modelul Logan 1.6 MPI contribuind din plin la reusita spectacolului gazduit de zona centrala a orasului de la poalele Tampei.
Cel mai rapid s-a dovedit Bogdan Nastase, care a inregistrat timpul de 1 :51.6, si a fost urmat de campionul de anul trecut, Viorel Ivan (1 :53.3). “Mi-am propus sa castig Cupa Dacia in acest sezon. Nu este o sarcina facila, chiar daca Viorel Ivan a declarat ca va absenta la unele etape. Tocmai de aceea, acest start cu dreptul imi da sperante, insa sunt constient ca greul abia incepe la Tess Rally”, a declarat, la finalul superspecialei, Bogdan Nastase.
Dupa cei doi piloti care au luptat anul trecut pentru suprematie s-a clasat Simone Tempestini, cel care s-a dovedit cel mai rapid dintre cei cinci lupi tineri ai Cupei si intrecerii interne de raliuri (tineri piloți care au doar 18 ani sau implinesc aceasta varsta in decursul acestui an). Pustiul de 16 ani a fost cronometrat in 1 :54.2.
Rezultate Brasov Rally Show
1. Bogdan Nastase 01:51.6
2. Viorel Ivan 01:53.3
3. Simone Tempestini 01:54.2
4. Octavian Tirnovean 01:54.6
5. Spartacus Popa 01:55.8
6. Bogdan Usurelu 01:56.7
7. Sebastian Gioarsa 01:57.1
8. Florin Tincescu 01:58.1
9. Cosmin Cocean 02:00.5
10. Marian Orha 02:00.5
11. Cristian Angheluta 02:00.5
12. Adrian Dragan 02:00.6
13. Lucian Sauciuc 02:05.3
14. Augustin Mihalache 02:09.4
Programul zilei de sambata
Anul acesta etapa de la Brasov are o lungime totala de 248.3 km, din care 103.4 km de proba speciala. Programul zilei secunde include 6 sectiuni cronometrate:
PS 2 Paraul Rece – 14.5 km – prima masina 10:04
PS 3 Rasnov – 8 km – prima masina 10:34
PS 4 Babarunca – 28.1 km – prima masina 12:03
PS 5 Cheia – 27.8 km – prima masina 14:57
PS 6 Paraul Rece 2 – 9 km – prima masina 17:10
PS 7 Poiana – 9 km – prima masina 17:55.