Nvidia anunţă astăzi disponibilitatea suportului CUDA pentru OpenCV, populara librărie folosită pentru dezvoltarea aplicaţiilor avansate destinate zonei de robotică, industriei auto, zonei medicale, consumatorilor finali, zonei de securitate, de producţie, dar şi pentru domeniul cercetării. Prin adăugarea acceleraţiei GPU pentru OpenCV, dezvoltatorii au posibilitatea de a rula algoritmi OpenCV mult mai precişi şi mai sofisticaţi în timp real, pe baza unor imagini cu o rezoluţie mai bună şi consumând mai puţină energie electrică. Acest aspect va înlesni dezvoltarea unei noi generaţii de aplicaţii Computer Vision dedicate utilizatorilor obişnuiţi.