Evenimente

Mascota castigatoare TNO

IN urma intalnirii membrilor juriului, intalnire care a avut loc astazi, 22 iunie 2010, la Teatrul National de Opereta “Ion Dacian”, suntem incantati sa anuntam proiectul castigator al Concursului de Design “Creeaza Mascota TNO”.

Va reamintim ca in urma primei sesiuni a concursului, conducerea TNO a decis extinderea perioadei de inscrieri, deoarece propunerile, desi ambitioase, nu erau in concordanta cu imaginea pe care teatrul dorea sa o promoveze in vederea dezvoltarii activitatilor pentru copii.

Astfel, in perioada 1 mai – 1 iunie 2010 a avut loc o a doua sesiune de participare, aceasta fiind deschisa atat lucrarilor propuse in prima faza, carora li se puteau aduce modificari, cat si proiectelor noi. Conditia de inscriere a fost aceea de a respecta cerintele specificate de juriu cu ocazia anuntarii concluziilor primei etape a concursului.

In urma unor deliberari temeinice premiul a revenit mascotei Claribel (foto), realizata de artistul plastic Ana Banica. Mascota castigatoare va fi folosita de Teatrul National de Opereta “Ion Dacian” ca un ambasador al programelor dedicate copiilor: viitoare workshopuri, evenimente de la Studioul pentru Copii, sau chiar spectacole pentru copii, Claribel avand potentialul de a deveni un personaj carismatic si atractiv pentru micii spectatori.

Juriul, alcatuit din Razvan Ioan Dinca, Director General al Teatrului National de Opereta “Ion Dacian”, Alina Moldovan, Director de Comunicare si Marketing al TNO “Ion Dacian”, Mirela Dauceanu, artist plastic si Titus Percea, marketing manager, a punctat atat ingeniozitatea schitelor cat si incadrarea lucrarilor in cerintele tehnice.

TNO „ION DACIAN” este o institutie publica de cultura finantata de Ministerul Culturii si Patrimoniului National

Partener principal:
Consiliul General al Municipiului Bucuresti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *