Librăria Salingers în parteneriat cu cei mai renumiţi producători de jucării ecologice (Plan Toys, Selecta Spielzeung, Orchard Toys şi Walachia), demarează o Campanie de informare şi promovare ECO’N JOACĂ, în perioada 28, 29 şi 30 Mai în Parcul Tineretului (intrarea Gh. Şincai) între orele 10:00-20:00
Campania Eco’N Joaca se adresează copiilor de toate vârstele, dar şi părintilor şi are ca scop promovarea jucăriilor ecologice, din materiale reciclate, non-toxice pentru organismul uman sau pentru mediul înconjurător. Iniţiatorii acestei campanii cred în nevoia de informare a părinţilor asupra riscului la care îşi supun micuţii atunci când achiziţionează produse din materiale periculoase (plastic, cauciuc industrial, vopsele toxice, jucării cu sunete peste normele de reglementare ale C.E., pluşuri care pot genera alergii etc.).
În ciuda preţului mai ridicat, jucăriile ecologice sunt avantajoase pentru părinţi deoarece vor asigura copiilor un mediu sănatos de joacă, vor economisi bani şi vor găsi întotdeauna cel mai potrivit cadou indiferent de anotimp. Acestea sunt benefice şi pentru copii, care pot învăţa jucându-se în casă sau în aer liber, descoperind mereu noi provocări!
Campania ECO’N JOACĂ va avea şi o tombolă cu premii surpriză pentru cei mici, constând în jucării ecologice oferite de LIBRĂRIA SALINGERS prin partenerii săi. Tragerea la sorti va avea loc duminică, în ultima zi a campaniei! Mai multe detalii despre tombolă puteți obține de la voluntarii ECO’N JOACĂ!