Evenimente

Ziua Mondiala a Cartii si a Dreptului de Autor

Pe data de 23 aprilie va avea loc prima editie a SINECTICO, intrunirea editorilor de carte si autorilor din Romania.
Aflata sub inaltul patronaj al Ministerului Culturii si Patrimoniului National, manifestarea organizata de Talk Partners va avea deschiderea pe 22 aprilie la ora 13:00, la Sala Media a Ministerului. Vor participa: domnul Kelemen Hunor – Ministrul Culturii si Patrimoniului National, domnul Vasile Timis – secretar de stat MCPN, Ioan Matei – Sef Serviciu Cultura Scrisa si Biblioteci, poeta Ana Blandiana, criticul literar Alex Stefanescu, directori de scoli si licee, elevi si studenti, reprezentanti ai mass media.

SINECTICO va continua pe 23 aprilie cu:
• Dezbateri publice (Colegiul National I.L. Caragiale, Colegiul Bilingv George Cosbuc, Scoala Centrala);
• Lecturi publice de catre autori, urmate de discutii cu publicul (Colegiul National I.L. Caragiale, Colegiul Bilingv George Cosbuc, Scoala Centrala);
• Lansari de carte cu autografe (Diverta – Magheru);
• Focus groups (Colegiul National I.L. Caragiale, Colegiul Bilingv George Cosbuc, Scoala Centrala);
Obiectivele evenimentului sunt de lunga durata, dar organizatorii cred ca odata initiata, actiunea va atrage treptat cat mai multi parteneri pentru a le atinge:
• Sa revigoreze piata de carte din Romania;
• Sa imbunatateasca relatia dintre editori si librari;
• Sa promoveze autorii romani contemporani in randul tinerilor;
• Sa creeze o legatura puternica si transparenta intre editori, librari si publicul cititor;
• Sa promoveze ilustratia de carte romaneasca si artistii romani vs. artisti straini;

Temele dezbaterilor:
• Cartea electronica vs print;
• Ilustratia romaneasca la rascruce de vanturi;
• Dreptul de autor – intre contract si librarie;
• Unde ne sunt traducatorii?
• Agentul literar – un moft, sau o necesitate?
• Internetul – prieten sau dusman al creatiei originale? Cum ne putem proteja dreptul de autor?

Ziua de 23 aprilie este strans legata de nume celebre ale literaturii mondiale: Cervantes, Shakespeare, Vladimir Nabokov sau Maurice Druon. UNESCO a decis ca aceasta zi sa fie desemnata Ziua Mondiala a Cartii si a Dreptului de Autor. Ideea a prins foarte repede, mai ales in Spania, unde obiceiul de a oferi o floare pentru fiecare carte vanduta de Sf. Gheorghe (23 aprilie!) a ajutat la promovarea evenimentului.
Parteneri:
ACS, ORDA, UNESCO, Librariile Carturesti, Design Forge, Ceainaria Serendipity.
Parteneri media: Adevarul, Tribuna Invatamantului, BU TV, Radio Iasi.

www.talkpartners.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *