LifeStyle

Lansarea proiectului “Alinare – proiect de intervenÅ£ie pentru copiii afectaÅ£i de cancer”

AsociaÅ£ia pentru Dezvoltarea Programelor Sociale IaÅŸi în parteneriat cu DirecÅ£ia Generală de Asistenţă Socială ÅŸi ProtecÅ£ia Copilului IaÅŸi derulează „Alinare – proiect de intervenÅ£ie pentru copiii afectaÅ£i de cancer” în cadrul programului Pot ajuta? Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor, organizat de FundaÅ£ia pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziÅ£ie de MOL România.

Copiii bolnavi de cancer învăţa mult prea repede ce este suferinţa, ei fiind nevoiţi sa îşi petreacă cea mai mare parte a timpului in spital, aici neputând beneficia de o camera de joaca special amenajata si un program alcătuit astfel încât sa le redea ideea unei anume normalităţi pentru viaţa de zi cu zi.
Proiectul a început în data de 11.01.2010 perioada de implementare fiind de 6 luni.
Proiectul are la baza acordarea, în regim de voluntariat, de servicii sociale de specialitate, de asistenţă, terapie şi suport unui număr de 40 de copii din secţia de oncologie pediatrică a spitalului „Sfânta Maria” din Iaşi prin asigurarea transportului copiilor de două ori pe săptămână (în parteneriat cu DGASPC Iaşi) de la spital către centrul „Alinare” pentru activităţi specifice dezvoltării personale prin activităţi educativ creative.
Deasemenea, se oferă sprijin şi suport părinţilor acestor copii, care de cele mai multe ori nu ştiu cum să reacţioneze în faţa verdictului medicilor, fiind uneori dezarmaţi din cauza lipsei de comunicare şi a informării adecvate.
Activităţile ce se desfăşoară în cadrul centrului Alinare asigură copiilor un climat afectiv favorabil dezvoltării personalităţii lor prin faptul ca peste zi aceştia nu mai stau în spital ci într-un mediu apropiat de cel din familie.
ÃŽn cadrul proiectului se vor realiza activităţi educativ – creative, activităţi de petrecere a timpului liber, inclusiv activităţi de dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă realizate în cadrul Centrului „Alinare” pentru copiii vizaÅ£i în proiect (2 activităţi/ săptămână), aceÅŸtia beneficiind de masa ÅŸi suplimente nutritive.
Asociaţia pentru Dezvoltarea Programelor Sociale va oferi sprijin material constând în alimente şi materiale igienico-sanitare familiilor copiilor implicaţi în proiect.

Proiectul urmăreşte, în final, creşterea implicării societăţii civile în acordarea de servicii sociale de calitate în contextul deficitului de la nivel naţional cu privire la acordarea de servicii specializate de asistenţă, terapie şi suport copiilor bolnavi de cancer şi crearea unei platforme suport pentru părinţii acestora.

Informaţii suplimentare despre proiect pot fi obţinute de la Prof. Pintilii Penciuc – manager de proiect, Asociaţia pentru Dezvoltarea Programelor Sociale, telefon/fax. 0232/236004, e-mail: (Adresa de email este ascunsa din motive de securitate).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *