LifeStyle

Păstraţi vinul în cele mai bune condiţii

Pe măsură ce popularitatea vinului creşte, din ce în ce mai multe persoane se transformă în colecţionari amatori. Este foarte important ca aceştia să ştie cum să păstreze licoarea lui Bachus în cele mai bune condiţii.

Despre depozitare…

Cînd vine vorba despre depozitarea vinului, prima imagine care ne vine în minte este cea a unei pivniÅ£e sau a unei crame. DeÅŸi sînt modalităţi perfecte de a păstra vinul, astfel de locuri nu sînt la îndemîna oricui. Pe de altă parte, cînd colecÅ£ia dumneavoastră de vinuri devine din ce în ce mai “consistentă”, este bine să Å£ineÅ£i seama de cîteva sfaturi, care vor contribui la menÅ£inerea calităţii, culorii ÅŸi aromei vinului, chiar dacă nu aveÅ£i o cramă sau o pivniţă.

Primul aspect pe care trebuie să îl luaţi în calcul este felul de vin pe care îl depozitaţi. Vinul spumant, de exemplu, este cel mai predispus să‑şi schimbe calităţile dacă este păstrat într‑un loc unde bate soarele sau unde este foarte multă lumină. Nu este nici o problemă dacă ţineţi o sticlă de vin spumant la lumină, atîta timp cît aceasta este nedesfăcută. Dacă intenţionaţi să vă delectaţi cu el cîteva zile după ce l‑aţi deschis, atunci mai bine păstraţi‑l în frigider. Ţineţi cont şi de faptul că vinul alb, fie el spumant sau nu, este şi mai predispus să‑şi schimbe atributele sub influenţa luminii sau a căldurii soarelui. Prin urmare, orice varietate de vin alb trebuie ţinută fie într‑un dulap închis şi răcoros, fie în frigider.

Temperatura de păstrare

Vinurile proaspete nu trebuie servite reci, la o temperatură cu mult diferită de cea a mediului ambiant, întrucît acest factor ar putea afecta aroma băuturii. Temperatura ideală pentru păstrarea soiurilor de vin alb ÅŸi spumant este între 6 ÅŸi 8 grade Celsius. Dacă păstraÅ£i vin roÅŸu, în special Merlot sau Zinfandel, în frigider, înainte de a‑l servi este bine să îl lăsaÅ£i să se “odihnească” timp de o zi, la temperatura camerei. Probabil ÅŸtiÅ£i că vinurile roÅŸii nu trebuie servite reci, pentru a‑şi menÅ£ine aroma.

În cazul în care depozitaţi sticlele de vin în rafturi speciale, ordinea este următoarea: vinurile spumante se aşează pe raftul cel mai de jos, apoi sticlele cu vin alb şi în cele din urmă vinul roşu, deasupra celui alb. Fizica explică acest lucru: căldura se ridică, prin urmare orice sortiment de vin are nevoie de o temperatură scăzută pentru a‑şi păstra calităţile mai mult timp.

Păstrarea vinului în dulapuri

Dacă optaţi pentru depozitarea vinului într‑un dulap, este foarte important ca acesta să fie aerisit suficient, căci altfel se va forma mucegai în vinuri, în special în cele roşii. Aveţi grijă atunci cînd ţineţi băutura în dulapuri fabricate din lemn vechi, întrucît într‑un astfel de mediu dopul sticlei poate putrezi. Indiferent de tipul de dulap pe care îl aveţi la dispoziţie, este foarte important să îl curăţaţi bine înainte de a depozita vinul şi să vă asiguraţi că nu miroase a închis şi că nu prezintă semne de putrezire.

În general, pasionaţii de vinuri spun că sticlele ce conţin minunata licoare trebuie păstrate în poziţie orizontală, nu verticală. Explicaţia ar fi că vinul rămîne în contact cu dopul şi aerul nu pătrunde în interior şi nu modifică proprietăţile băuturii.

Un aspect deosebit de important este ca vinul să nu fie depozitat împreună cu alte alimente ce pot fermenta. Fructele, legumele verzi şi brînzeturile au tendinţa de a putrezi atunci cînd sînt aşezate lîngă vinuri, iar mucegaiul afectează calitatea vinului, pătrunzînd în băutură prin dop.

Alte sisteme de păstrare a vinului

Păstrarea ÅŸi depozitarea vinurilor reprezintă una dintre cele mai mari probleme pentru împătimiÅ£ii ÅŸi iubitorii de vinuri. Foarte multe persoane din această categorie investesc bani ÅŸi îşi construiesc acasă adevărate vinoteci, unde îşi Å£in ascunse de ochii lumii “comorile”, alÅ£ii le Å£in pur ÅŸi simplu în cămară sau în vitrină. ÃŽn lipsa unor spaÅ£ii special amenajate pentru păstrare, iubitorii vinurilor au posibilitatea de a folosi vitrine speciale.

Depozitarea corectă este un element esenÅ£ial pentru ca vinurile să‑şi păstreze calităţile. Căldura este cel mai mare inamic al vinului, temperaturile ce depăşesc 10‑15 grade Celsius accelerînd procesul de îmbătrînire, rezultînd astfel o maturare “nesănătoasă”.

De asemenea, alternanţa temperaturilor reprezintă un pericol, modificările bruşte de temperatură producînd schimbări de presiune în sticlă, forţînd dopul şi permiţînd pătrunderea aerului. Lumina soarelui sau cea artificială (mai ales cea fluorescentă) are un efect dăunător asupra vinurilor, iar dopul de plută al sticlelor trebuie verificat cu regularitate pentru a nu se usca, fapt ce ar favoriza pătrunderea aerului şi alterarea aromei băuturii.

Sursa www.evenimentul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *