Evenimente

Ziua Europei: evenimente la Metroul bucureștean

Pe 9 mai, de Ziua Europei, călătorii metroului bucureştean sunt invitaţi să celebreze Ziua Europei în 28 de staţii desemnate să reprezinte, pentru o zi, cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Staţia de metrou Unirii 1 a fost aleasă să-i introducă pe bucureşteni într-o incursiune în Danemarca, organizată cu aportul Ambasadei Regale a Danemarcei la Bucureşti şi a 14 companii daneze, sub titlul „House of Denmark,” un concept verde şi sustenabil precum Copenhaga, Capitala Verde a Europei în 2014. „House of Denmark” va fi un univers inedit, ce va oferi mai multe surprize pentru cei prezenţi.

Prin House of Denmark, ne-am propus să recreem un colţ din Danemarca în care trecătorii să simtă stilul de viaţă optimist al locuitorilor, datorat unui mediu mereu verde, primitor şi, în acelaşi timp, creativ. Danezii sunt recunoscuţi pentru ataşamentul lor faţă de natură şi pentru soluţiile ecologice pe care le caută şi implementează mereu tocmai pentru a o proteja. Lucrurile simple, dar care contează, precum naturaleţea, confortul, calitatea, sunt doar câteva dintre aspectele pe care am vrut să le aducem aproape de bucureşteni, pentru a-i face să simtă ceva din specificul danez

”, a declarat ES Dl Michael Sternberg, Ambasadorul Danemarcei la Bucureşti.

Pe durata zilei de 9 mai, staţia de metrou Unirii 1 se transformă într-o adevărată casă sustenabilă, amenajată cu mobilier danez realizat de BO Concept, soluţii pentru mansardă VELUX, plante şi flori întreţinute de pompele de irigaţie Grundfos, pentru a recrea un colţ de poveste. Călătoarele vor intra în atmosfera de basm pentru o zi, probând şi câştigând pantofi ECCO şi vouchere de cumpărături, şi vor putea visa la destinaţii îndepărtate alături de SAS.

În „House of Denmark”, sticle de Carlsberg, berea nordică celebră în toată lumea, vor fi transformate în lămpi şi instalaţii artistice. Atmosfera va fi încălzită de sistemele daneze Danfoss şi materialele termoizolante Rockwool, iar partenerii vor contribui cu multe alte surprize, precum mesaje despre soluţiile software de business ale System Innovation Romania, toate elementele fiind livrate în cel mai scurt timp chiar din Danemarca de către DSV.
Mai mult, o grădină va intâmpina călătorii de la primele trepte, iar copiii vor putea să se joace cu baloane, vor servi bomboane şi se vor bucura de alte surprize pregătite de ISS – 3D România, fiind totodată provocaţi să construiască o casă ecologică din cărămizi LEGO®. În acest timp, mamele se vor putea relaxa şi citi despre celulele stem cu ajutorul informaţiilor oferite de Stem Sure iar cei mici se vor putea bucura de mobila special pregătită pentru ei de către FLEXIMO.

Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii și a unității în Europa, celebrată an de an în statele membre UE. În acest an, Ambasada Regală a Danemarcei în România iniţiază un nou demers creativ şi îi aşteaptă pe toţi bucureştenii să trăiască o zi în stil danez.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *