YouTube, noua televiziune a românilor: Câte milioane se uită și cine sunt „telespectatorii”

YouTube este cea mai populară platformă online dedicată conținutului video, iar impactul este major și în România. În fiecare lună, aproximativ 6,5 milioane de români vizitează acest domeniu, iar majoritatea o fac ca să se uite la videoclipuri muzicale (60% din vizitatori). Din 2013, Google a lansat și versiunea locală a YouTube, o oportunitate pentru artiștii autohtoni și producătorii de conținut să monetizeze conținutul pe care îl produc. Avantajul utilizatorilor este că primesc recomandări de conținut local.

Cei mai mulți români, în proporție de 94%, vizioneaza videoclipuri acasă, dar 17% din aceștia au vizionat ultima dată un video pe YouTube în timpul pauzei de masă dintr-o săptămână lucrătoare. Acesta este unul dintre cele mai mari procente din regiunea Europei de Sud-Est. După muzică, românii se uită în proporție de 25% la conținut dedicat lecțiilor despre gătit, 24% preferă videoclipurile despre sport, iar 23% din români se uită la videoclipuri despre politică și în care sunt prezentate știrile actualității. Topul este completat de cei 21% care vizionează conținut dedicat tehnologiei și review-urilor despre gadgeturi.

Spre deosebire de televiziunea clasică, pe YouTube oamenii sunt mai atenți la videoclip. Astfel, 56% din români preferă să nu mai facă nimic altceva în timp ce vizionează un clip. De asemenea, România este țara cu cea mai mare creștere a timpului de vizionare din Europa Centrală și de Est.

“Cifrele YouTube ne arată o platformă pe care românii o folosesc ca să se informeze și să aibă acces la impresiile altora despre evenimente, actualitate și produsele în care investesc bani. De asemenea, este folosită și pentru divertisment, după cum vedem din lista canalelor populare. Este pe drept televiziune online, dar cu mult mai multe posibilități, având ocazia să alegi ce vezi, când vezi, cum vezi. Asta ar trebui să rețină și cei care creează conținut, și cei care își promovează produsele prin această platformă”, a declarat Marius Lăzărescu, director și fondator Today’s.

Pe YouTube există un sistem de publicitate bazat pe licitație între advertiseri și relevanța reclamei, dar care ia în considerare și timpul de vizionare a unei reclame de către utilizatori. Piața este în creștere și advertiserii încă nu au o prezență agresivă, iar astfel se ajunge la un cost per vizionare de către o persoană și la 0,03 euro.
Dacă aceasta vede doar 5 secunde din videoclip și trece peste reclamă, cei care au difuzat-o nu plătesc nimic. Costul publicității pe YouTube apare doar când există engagement și utilizatorii vizionează reclame.

Cât despre cei care își fac publicitate pe YouTube, cele mai populare domenii sunt cel bancar, de sănătate (spitale private), electro-IT și bunuri de larg consum (băuturi, mâncare etc.). Nu sunt omise nici segmentele fashion sau auto. La capătul celălalt este publicul, compus majoritar din bărbați (52%), iar 50% din oameni au peste 34 de ani și 9% au peste 45 de ani.

Cel mai popular canal de YouTube din România este cel al casei de discuri Cat Music, cu peste 1,4 milioane de abonați. Mikey Hash, unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România, are un canal cu peste 700.000 de abonați, iar CreativeMonkeyzArmy completează topul cu aproximativ 540.000 de fani. Canalele Bianca Adam și Zmenta Mihai au circa 480.000 de abonați.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *