LifeStyle

Vreau in clasa a noua, sprijin din partea unor personalitati de marca

Programul World Vision Vreau in clasa a noua beneficiaza de sprijinul mai multor personalitati din Romania. Doamna Elisabeta Lipa, multipla campioana mondiala si olimpica la canotaj, doamna Monica Iagar, multipla campioana europeana si balcanica la saritura in inaltime, Calin Goia, solistul trupei Voltaj si binecunoscuta actrita Daniela Nane. Daniela este implicata de mai mult timp in program, fiind prima vedeta din Romania care a acordat o bursa lunara unui copil din Iasi. Monica Iagar si Calin Goia de asemenea sustin direct copii inscrisi in program.

Anul acesta, o alta persoana publica se alatura programului Vreau in clasa a noua. Este vorba de Liana Stanciu, unul dintre cei mai apreciati oameni de radio din Romania si moderatoare a unor emisiuni de televiziune. Ea a decis sa se implice in program pentru ca este o voce inconfundabila prin care mai multi romani pot sa afle despre problemele cu care se confrunta copiii din mediul rural care, din cauza lipsurilor financiare, nu pot sa invete peste nivelul scolii din satul natal.
Pana la momentul actual, 355 de copii au primit o bursa din cei 1000 inscrisi in program. Mai sunt insa 645 de copii care au nevoie de sprijin. Cei care doresc sa-i ajute o pot face donand un leu in orice restaurant KFC sau Pizza Hut din tara pe toata durata lunii octombrie, fara sa fie conditionati de vreo cumparatura.
World Vision Romania este o organizatie crestina, care desfasoara programe de interventie umanitara de urgenta, dezvoltare si advocacy. Este concentrata asupra muncii cu copiii, familiile si comunitatile, in scopul depasirii saraciei si inegalitatii sociale.

Isabela Daogaru
0726.268.823
isabela.daogaru@onmedia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *