Sanatate

Usturoiul poate elimina o bacterie comună în spitale, potenţial letală

Usturoiul poate elimina o bacterie potenţial letală care se găseşte de obicei în spitale, stafilococul auriu rezistent la meticilină (MRSA), potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie, preluat de mirror.co.uk.

Testele au indicat că alicina, un compus natural care oferă usturoiului mirosul specific, poate vindeca pacienţii infectaţi cu MRSA.

La studiu au participat 52 de pacienţi, care fie au luat capsule cu alicină, fie şi-au pus pe răni un lichid care conţine această substanţă. Toţi pacienţii s-au recuperat în 12 săptămâni.

Coordonatorul studiului, profesorul Ron Cutler de la Universitatea din Londra de Est, a declarat că descoperirea este extrem de importantă în ceea ce priveşte tratarea infecţiilor contractate în spitale.

MRSA ucide anual, numai în Marea Britanie, aproximativ 2.000 de pacienţi din spitale, deşi unii experţi cred că numărul real se apropie de 5.000.

Sursa: www.monitorulsv.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *