LifeStyle, Sanatate

Un nou medicament împotriva leucemiei va fi în curând testat clinic

Un nou medicament potenţial anticancerigen va fi testat clinic împotriva anumitor forme de leucemie şi de cancere ale ganglionilor, numite limfoame, potrivit unui studiu realizat la Institutul Curie din Paris şi publicat în revista Nature, transmite AFP.
Proiectul se bazează pe descoperirea unei noi strategii terapeutice de eliminare a acestor tumori din sistemul “hematopoietic” care asigură înnoirea celulelor sangvine.
Cercetătorii de la Institutul Curie (CNRS), coordonaţi de profesorul Jacques Ghysdael, au demonstrat că o enzimă, calcineurina, se activează în celulele limfoamelor şi în celulele altor tipuri de tumori cancerigene sangvine şi că activarea acesteia este extrem de importantă în dezvoltarea tumorii. Această enzimă mai este responsabilă şi de respingerea grefelor de organe, motiv pentru care ea este ţinta terapeutică a două medicamente imunosupresoare, ciclosporina A şi FK506 (tacrolimus).
Cercetătorii au demonstrat că inhibarea calcineurinei prin intermediul unuia dintre cele două medicamente antrenează moartea celulelor canceroase limfoide şi o regresie a tumorii.
Rezultatele intermediare ale testelor clinice sunt aÅŸteptate anul viitor.

www.monitorulsv.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *