LifeStyle

Suceava: 70% din localnici dau spaga

Cifre alarmante. În urma unui sondaj de opinie realizat la începutul acestei luni a rezultat că 70% dintre suceveni au dat şpagă pentru a-şi rezolva problemele pe care le au, scrie Monitorul de Suceava. Mai mult de o treime dintre cei chestionaţi recunosc că au oferit mită des şi foarte des, în timp ce 33% spun că au recurs la acest „mijloc de stimulare” mai rar. Doar 30% dintre persoanele care au răspuns acestui chestionar au declarat că nu au dat şpagă deloc.Sondajul de opinie a fost realizat de firma Hexis Consulting Suceava, în perioada 4-11 noiembrie, pe un eşantion de 1.197 de persoane şi are o marjă de eroare de +/-3%.
Potrivit aceluiaşi sondaj, a reieşit că medicii sunt categoria socială predispusă cel mai des la a lua şpagă, pe locul doi clasându-se profesorii. Un sfert dintre cei intervievaţi i-au indicat pe medici drept categoria cea mai coruptă din societatea suceveană, în timp ce dascălii ocupă locul doi cu 10% dintre răspunsuri.
Pe locurile următoare se clasează vameşii, funcţionarii din administraţia publică, politicienii şi poliţiştii.
Ştefan Puşcaşu, reprezentantul Pro Democraţia în judeţul Suceava, a mărturisit că aceste cifre sunt alarmante.
„Dacă aceste rezultate erau imediat după Revoluţia din 1989, le consideram normale. În actualele condiţii cred că cifrele sunt de-a dreptul îngrijorătoare. Noi vrem să intrăm în Europa, dar în acest mod nu se poate. Nu putem fi europeni braţ la braţ cu corupţia, iar fiecare instituţie ar trebui să aibă programe concrete pentru combaterea acestui flagel. Din păcate, ştiu că un astfel de program funcţionează doar la nivelul fostului Minister de Interne”, a declarat Ştefan Puşcaşu.

• „Nu pot sta la uşa medicului pentru a vedea dacă ia sau nu bani”

Oamenii din fruntea sistemului sanitar sucevean au încercat să explice de ce oamenii au percepţia că medicii reprezintă categoria cea mai coruptă din judeţ.
Odette Nicolae, director executiv al Autorităţii de Sănătate Publică Suceava, a mărturisit că personal dezaprobă atât luarea, cât şi darea de mită, dar pe de altă parte crede că s-a ajuns la aceste cifre datorită salariilor mici ale medicilor.

Mai departe in Monitorul de Suceava

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *