LifeStyle

Spice Girls, reunite cu voci retuÅŸate de calculator

Chiar dacă nu s-au lăudat niciodată cu voci nemaipomenite, fetele de Spice Girls au reuşit să cucerească inimile a milioane de admiratori, piesele lor ajungând repede pe cele mai înalte poziţii ale clasamentelor muzicale. După ani buni de când trupa şi-a anunţat destrămarea, cele cinci dive s-au gândit că un turneu în care să apară din nou în formula care le-a făcut celebre nu are cum să strice.
Glasurile fetelor nu s-au modificat însă peste noapte, astfel că, deşi au cerut bani frumoşi pentru reuniune, solistele vor avea nevoie de ajutor special din partea computerelor pentru a face impresie bună. Abilităţile vocale ale cântăreţelor au lăsat de dorit, aşa că, din dorinţa de a-şi masca „talentul”, cele cinci fete vor merge în studio pentru a înregistra piesele pentru turneu. Pe scenă, divelor nu le mai rămâne decât să arate excepţional pentru că vocile lor vor fi corectate în mai puţin de o secundă de un sistem special, care are capacitatea de a compara glasul natural cu cel înregistrat în prealabil, scrie Daily Mail.
Fanii strânşi să le vadă, dar şi să le audă pe Spice Girls, vor avea partea de voci „virtuale”, chiar dacă viteza cu care lucreaza aparatură lasă impresia că fetele cântă live. Este drept, Posh, Ginger, Baby, Scary, Sporty nu vor mima, dar glasul fiecăreia va fi schimbat pentru a suna cât mai bine.
„În timp ce ele cântă, computerul corectează greşelile astfel că se aude sunetul dorit, şi par că sunt în stare să cânte live fără probleme”, a povestit o sursă. Purtătorul de cuvânt al trupei a ştiut însă să îşi facă repede treaba, precizând că toate „au voci nemaipomenite”.

Sursa: Monitorul de Suceava

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *