CARTE BUNA, Despre copii, FILME

SERIA DE BESTSELLERURI COPIII LÄ‚MPII FERMECATE DEVINE FILM

Bine-cunoscutul scriitor de thrillere pentru adulţi şi fantasy pentru copii, P.B. Kerr a vândut drepturile de realizare a unui film inspirat de seria sa fantasy – Copiii lămpii fermecate companiei DreamWorks.

Filmul în regia lui Nina Jacobson îl va avea ca scenarist pe scriitorul Lee Hall. Hall a fost nominalizat la Oscar în 2006 pentru adaptarea cărţilor The Wind in the Willows şi Billy Elliot pentru televiziunea engleză.

Primele cărţi din această serie —Akhnaton şi djinnii captivi, Babilonul djinnului albastru şi Cobra, regele din Katmandu — s-au vândut în peste un milion de exemplare în întreaga lume. Cartea a patra, Djinnii războinici, urmează să apară la Corint Junior spre sfârşitul acestui an.

Magicele New York Times Bestselleruri – Copiii lămpii fermecate au apărut la Corint Junior în vara anului trecut fiind încă de la lansare un succes pe piaţa de carte pentru copii şi tineri din România, primele trei volume atingând vânzări totale de peste 25.000 exemplare.

CărÅ£ile din seria Copiii lămpii fermecate urmăresc ‘aventurile internaÅ£ionale ale unei familii de djinni care pare cât se poate de normală dar care are puterea de a îndeplini orice dorinţă.’

‘Eu ÅŸi copii mei am citit prima carte din pură întâmplare dar ne-am îndrăgostit de personaje ÅŸi de simÅ£ul de umor al lui Phillip Kerr,’ a declarat Jacobson. ‘Am fost încântaÅ£i în momentul în care am văzut că DreamWorks ne împărtăşeÅŸte entuziasmul.’

Grupul Editorial Corint a luat fiinţă în 2004, prin reunirea sub o singură siglă a editurilor Corint, Leda, Runa si Corint Junior. Aflati în al doilea deceniu de activitate în domeniul cărţii, oferim cititorilor noştri peste 400 de titluri anual, în domenii de o mare diversitate: de la manuale şcolare la dicţionare, atlase şi tratate, lucrări de medicină, istorie, geografie, geopolitică, IT, carte pentru copii şi tineret etc.

Roxana Petrescu
PR Manager

www.corintjunior.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *