Concerte

Sarmalele Reci: Concert aniversar la Clubul Ţăranului Român

Noul album Sarmalele Reci intitulat “O seară la Operetă – The Best of Sarmalele Reci” va fi lansat cu ocazia concertului aniversar din 7 decembrie 2007, care va avea loc la Clubul Ţăranului Român ÅŸi nu la Palatul Copiilor cum a fost anunÅ£at anterior, precizează Zoltán András, solistul grupului. Concertul începe de la orele 20-30, iar biletul costă 30 de lei. Fanii vor fi primiÅ£i cu sarmale fierbinÅ£i, Å£uică fiartă ÅŸi alte asemenea minunăţii.

Sarmalele Reci marchează 14 ani de existenţă ÅŸi lansează cel de-al ÅŸaselea album avînd ca invitaÅ£i ai serii – în sală sau chiar pe scenă – o seamă de artiÅŸti care au colaborat cu formaÅ£ia de-a lungul timpului. „O seară la Operetă” conÅ£ine 12 piese, printre care varianta de studio a piesei ‘Adrian Băsescu’. Există de asemenea ÅŸi piesa ‘Vine, nu vine’, cea pentru care a fost realizat ÅŸi un videoclip, fiind primul din România realizat în format High Definition (HD).

 Materialul discografic va fi editat de casa de discuri A&A., iar noua componenţă a trupei a fost actualizată ultima oară, în vară: Zoltán András (voce), Emil Viciu (chitară), Mircea Horváth (clape), Vladi Săteanu (bas) şi Gabi Drăgan (tobe).

 

Concertul de la Clubul Ţăranului Român din Bucureşti este organizat de Asociaţia Culturală Româno-Irlandeză, care a mai organizat, printre altele, concertul aniversar “Celelalte Cuvinte 25 Ani” şi “Hard as a Rock Fest 2007”. Fiecare spectator va primi împreună cu biletul un buletin onorific de sarmalist cu acte în regulă şi va putea achiziţiona noul album.

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *