ÃŽn această noapte sînt celebrate Sînzienele, moment ce reprezintă în calendarul popular miezul verii. ÃŽn Panteonul românesc, Sînziana este o zeiţă agrară, protectoare a lanurilor înspicate de grîu ÅŸi a femeilor măritate. TorÅ£a aprinsă în unele zone etnografice în noaptea de Sînziene, care înfăţiÅŸează invincibilitatea Soarelui la solstiÅ£iul de vară, este numită Făclia de Sînziene. Aceasta este confecÅ£ionată dintr-un lemn de brad uscat ÅŸi crăpat la un capăt, unde se îndeasă ÅŸi se leagă răşină ÅŸi surcele de molid cu fire de tort. ÃŽn această seară, în ajunul zilei de Sînziene, flăcăii se adună pe o înălÅ£ime din afara vetrei satului, se aÅŸază în formă de cerc, îşi aprind făcliile, se aliniază ÅŸi încep să descrie rotocoale în aer cu flăcările aprinse, învîrtindu-le de la răsărit la apus, în timp ce strigă în cor: “Făclia măăă…â€Â.
Cînd făcliile sînt pe cale să se stingă, feciorii coboară în sat, înconjoară cu ele grădinile şi le înfig în mijlocul holdelor şi livezilor. Rotocoalele de foc obţinute prin rotirea făcliilor de Sînziene în direcţia mişcării aparente a Soarelui pe bolta cerului exprimă bucuria oamenilor pentru victoria luminii asupra întunericului, a căldurii asupra frigului, a fertilităţii asupra sterilităţii, dar şi hotărîrea lor de a ajuta astrul vieţii să se menţină la înălţimea atinsă pe cer la solstiţiul de vară.